Mâine, 5 iulie 2011, începând cu ora 18.00, Editura Curtea Veche împreună cu Librăriile Humanitas vă invită la evenimentul de lansare a volumului „O tranziție mai lungă decât veacul. România după Ceauşescu” de Vladimir Tismăneanu și Mircea Mihăieș. Lansarea va avea loc la Librăria Humanitas “Joc Secund” (Strada Lucian Blaga nr.2, Timişoara).

Evenimentul, în cadrul căruia vor lua cuvântul Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieş, Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu, va lua forma unei duble lansări de carte – cu acest prilej, Vladimir Tismăneanu îşi va prezenta şi volumul “Despre comunism. Destinul unei religii politice”, apărut la editura Humanitas.

Lansarea din Timişoara este cel de al treilea eveniment dedicat titlului “O tranziție mai lungă decât veacul. România după Ceauşescu” apărut la editura Curtea Veche, primele două având loc în Bucureşti. După lansarea din Timişoara, cei doi autori vor merge în Lugoj pentru a-şi prezenta volumul joi, 7 iulie, începând cu ora 17.30, la Galeria “Pro Arte”.

În volumul „O tranziție mai lungă decât veacul. România după Ceauşescu”, Vladimir Tismăneanu și Mircea Mihăieș ne propun o discuție liberă, fără urmă de inhibiții, despre starea politică, socială, morală și culturală a României după Ceaușescu, “unul de la distanţă, dar cu un patos al participării nestins până în clipa de faţă, celălalt aproape de centrul turbionului”.

“Faţă de toate prostiile care s-au debitat în ultimii ani despre intelectualii publici, acest volum ar trebui să fie o punere în gardă şi un antidot: punere în gardă împotriva falsităţii acuzaţiilor, antidot la reaua-credinţă prin care au devenit plauzibile. Oamenii care vorbesc în această carte sunt orice, numai nişte minţi supuse, nu.(…) Percutanta carte scrisă de Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mihăieş la două mâini este martorul de neocolit al modului în care societatea românească a aşteptat, timp de douăzeci de ani, să obosească nedreptatea: a firii şi a netrebniciilor proprii”. (Horia-Roman Patapievici)

Vladimir Tismăneanu  este profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea Maryland, directorul Centrului de Studii Post-Comuniste al acestei universităţi, preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Este autorul a numeroase cărţi, printre care Arheologia terorii, Irepetabilul trecut, Naufragiul Utopiei, Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc, Anatomia resentimentului. În anul 2006, a fost preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Mircea Mihăieş este profesor de studii americane şi britanice la Universitatea de Vest din Timişoara, redactor-şef al revistei Orizont şi viceşpreşedinte al Institutului Cultural Român. Dintre volume publicate, amintim De veghe în oglindă (1989), Masca de fiere (2000), Atlanticul imaginar (2002), Scutul lui Perseu (2003), Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen (2005), Metafizică detectivului Marlowe (2008), Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W. (2009).

Volumul „O tranziție mai lungă decât veacul. România după Ceauşescu” a apărut la editura Curtea Veche la sfârșitul lunii mai și este disponibil în librării cu prețul de 59 lei. Pe site-ul www.curteaveche.ro, cartea poate fi achiziționată cu 50 lei.