Curtea Veche Publishing vă invită la evenimentul de lansare a cărții Iertaţi-mă că nu sunt japonez de George Moise miercuri, 11 mai, începând cu ora 18.30 la Librăria Cărtureşti – Ceainărie (str. Arthur Verona 13). Lansarea va avea loc în prezența d-lui Tomohiko ONODERA, Secretar II, Ambasada Japoniei și a d-rei Seiko TAKESONO, Secretar III, Secția de Cultură a Ambasadei Japoniei, alături de care vor lua cuvântul Camelia BAȘTA, Președintele Asociației Rădăcini Culturale și Grigore ARSENE, Director General al Editurii Curtea Veche. Evenimentul se va încheia cu un concert la shamisen susținut de Yuki TAKAGI.

Iertaţi-mă că nu sunt japonez nu este un jurnal de călătorie, ci mai degrabă povestea unui fost călător care îşi găseşte ţărmul. Este povestea unei Japonii văzute prin ochii unui om care încearcă să se adapteze şi să-şi creeze un spaţiu pe care să-l poată numi „acasă“.

Cartea reprezintă debutul literar al lui George Moise, plecat în Japonia în 2008, după o viață plină de experiențe în domenii cât se poate de diferite. “Iertaţi-mă că nu sunt japonez”… spune autorul, la început, cu vinovăţie, cu oarecare ruşine pentru ceea ce nu este, iar mai apoi sentimentul de culpă se transformă uşor în ironie. Nihon jin ja nakute, gomen nasai spunea el, apoi continua: “Uneori mi-aş dori să fiu japonez, să mă pot preface şi să nu am nevoie să comunic. Dar nu mă pot abţine să nu râd în hohote sau să nu plâng când îmi vine. Asta sunt, o corcitură latino-balcanică, un lord vagabond cu rădăcini din Dâmboviţa, cu dor de ducă în sânge, înţărcat cu praf de Colentina şi sunet de acordeon, îmbătat cu vise şi pe deasupra smintit şi de câteva umblări prin lume”.

Toate încasările obținute ca drepturi de autor din vânzarea acestei cărți vor fi donate de către autor victimelor cutremurului din 11 martie 2011.