Începând de astăzi, 30 martie 2011, puteţi găsi la toate chioşcurile de ziare primul volum din Biblia pe înţelesul copiilor. Să cunoaştem Biblia prin joc. Cartea este distribuită doar împreună cu ziarul “Libertatea” şi a fost gândită ca un cadou pentru cei mici chiar înainte de Sfintele Paşti.  Concepută special pentru cei mici,  este ideală pentru a fi citită împreună cu toată familia, sub formă de joc.

Prin această ediţie a Cărţii Sfinte, bogat ilustrată de María Pascual – o desenatoare de nivel internaţional -, copiii pot învăţa, într-un mod vesel şi plăcut, acele conţinuturi religioase şi culturale pe care mulţi părinţi le consideră fundamentale în formarea copiilor lor.

Este, de fapt, mai mult decât o carte, pentru că, în afară de textele Cărţii Sfinte, adaptate cu grijă pentru fetiţe şi băieţei, mai conţine şi un amplu material ludico-didactic, realizat de o echipă specializată de profesionişti şi pedagogi şi prezentat sub forma unor întrebări şi răspunsuri pe marginea textelor biblice.

Volumul I cuprinde o serie de episoade din Vechiul Testament, iar volumul al doilea, câteva episoade din Vechiul Testament şi altele din Noul Testament.