Despre cum s-a născut “Deadline” şi poveştile din carte, corporaţii şi proiectele de viitor ale Adinei Rosetti aflaţi în interviul din Crumbs Magazine, din care reproducem mai jos un fragment:

Crumbs Magazine: Care a fost geneza romanului Deadline? De la ce idei ai plecat şi cum au evoluat ele pe măsură ce avansai cu scrierea textului?

Adina Rosetti: Scriam de ceva vreme nişte poveşti ale generatiei mele, dar care nu se legau şi nu prea duceau nicăieri. Era un fel de revărsare a frustrărilor legate de viaţa de om mare în care tocmai intrasem (cu job, deadline-uri, chestii serioase) şi la care nu mă puteam adapta deloc. Ştirea din 2007 despre tânăra-care-murise-de-prea-multă-muncă şi, apoi, reacţia pe care a stârnit-o în presă şi mediul virtual, au fost declicul. Era o experienţă-simbol. M-am reapucat de scris cu două imagini în minte: o fată într-o rochie albă pe turla unei biserici şi un tip care vrea să pornească o revoluţie pe internet în memoria acestei fete. Era pe acolo şi un personaj marginal căruia încercam să-i construiesc o poveste şi s-a nimerit ca tocmai atunci să fac un interviu cu artistul Ion Bârlădeanu, un om cu un destin absolut fabulos.  Motanul s-a strecurat singur în paginile cărţii şi n-am mai scăpat de el până la sfârşit. Şi mă opresc aici, pentru că mi se pare că deconspir prea mult.

Crumbs: În roman există acea glisare continuă între trecut (perioada comunista) şi prezent. Urmează o întrebare clasică: când era mai bine, atunci sau acum?

Adina: N-am nici cea mai mică urma de îndoială că “atunci” nu era bine deloc. Puţinele chestii care erau bune “atunci” (şi care stârnesc astăzi o oarecare nostalgie) erau doar efectele parşive ale unui sistem odios.

Crumbs: Crezi în ideea de scriitor ‘angajat’? Este Deadline un roman angajat, o critică la adresa lumii capitaliste, sau este mai degrabă o frescă socială din care fiecare poate să extragă sensul dorit?

Adina: Nu-mi dau seama dacă Deadline se poate numi un roman “angajat”, eu nu l-am gândit neapărat astfel, dar îmi asum faptul că ar putea fi interpretat şi aşa. Pe de alta parte, pe lângă povestea “corporatistă” sunt şi alte poveşti acolo care, pentru mine cel puţin, sunt egale ca importanţă. Mulţi cititori au vibrat mai degrabă la povestea motanului decât la cea a fetei moarte. Aşadar, la întrebarea a doua răspund “varianta B”.

Cât despre scriitorul angajat, cred că dacă eşti cu adevărat preocupat de stratul de ozon, discriminarea rasială sau razboiul din Irak, lucrurile astea se vor vedea şi în literatura pe care o scrii. Dar nu prea pot să înghit literatura făcută doar pentru a livra un mesaj.

Continuarea o găsiţi aici.