Curtea Veche are deodebita plăcere de a vă invita la lansarea volumului Eugène Ionesco:mistic sau necredincios? de Margueritte Jean-Blain. Evenimentul va avea loc vineri, 3 decembrie 2010, ora 13:30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bulevardul Dacia nr.12). Vor lua cuvântul Basarab Nicolescu şi Eugen Simion.


„Dumnezeu nu-şi face apariţia decât atunci când nu te aştepţi sau când nu te mai aştepţi. Este Neaşteptatul, nesperatul, vreau să spun, El este Cel sau cei în care eşti tentat să nu mai speri, să nu mai crezi. Crezi în el, de fapt, când nici nu mai ştii că mai crezi. Poate că eu însumi sunt un necredincios plin de credinţă. Credinţa necredinţei, speranţa disperării. El este Cel pe care crezi că l-ai uitat şi pe care-l poţi întâlni la colţul străzii. Momentele de credinţă reală pot fi uitate precum se uită, la trezire, visele din timpul nopţii.“

(Albul şi Negrul, 1981)

MARGUERITE JEAN-BLAIN este autoarea unei teze dedoctorat în Litere şi Arte, susţinută la Universitateadin Aix-en-Provence în anul 2000 şi intitulată: Descenteaux Enfers et psychopompes chez Ionesco. Ea a publicat,la editura Champion, şi o ediţie critică şi comentată (2005) a operei Maximilian Kolbe, a compozitorului Dominique Probst, după un libret de Eugène Ionesco.

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Qih8bwcfh1U&fs=1&hl=en_US]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yjRiTGS8n3c&fs=1&hl=en_US]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=evev8MJayyM&fs=1&hl=en_US]