Bine ai venit!
|
| |
Autor

Gary Chapman

Gary Chapman - Carti

GARY CHAPMAN este unul dintre cei mai renumiţi consilieri din lume pe probleme de familie. Deţine o diplomă de licenţă şi una de master în antropologie, obţinute la Wheaton College şi Wake Forest University. A susţinut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary şi a absolvit o serie de cursuri postuniversitare la University of North Carolina şi la Duke University.

De aproape 50 de ani, susţine în faţa unui larg auditoriu conferinţe pe teme de mariaj şi de educaţie a copiilor şi oferă consiliere pentru cupluri în ședințe private. A publicat zeci de cărţi, faimoase fiind cele din seria „Cele cinci limbaje“, care au devenit bestsellere și au fost extinse ca tematică, nu doar pentru cupluri, ci şi pentru persoane singure, adolescenţi, copii şi părinţi.

Este realizatorul unei emisiuni radiofonice intitulate A Love Language Minute şi gazda unui program de sâmbăta dimineaţa cunoscut sub numele de Building Relationships with Dr. Gary Chapman, ambele fiind difuzate prin intermediul a peste 400 de posturi de radio din SUA. Este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church Winston-Salem, Carolina de Nord. El şi soţia sa, Karolyn, sunt căsătoriţi de mai bine de 60 de ani şi au doi copii.