Bine ai venit!
|
| |
Autor

Brian Tracy

Brian Tracy - Carti

Brian Tracy este unul dintre speakerii și formatorii de top din întreaga lume. A ținut peste 5 000 de conferințe în mai mult de 50 de țări, pe teme precum leadershipul, strategia, vânzările, dezvoltarea personală și profesională și afacerile de succes, individualizându‑le prin amestecul unic de umor, cunoștințe, informație și inspirație. 

Este președintele companiei Brian Tracy International, cu sediul în Solana Beach, California, specializată în instruirea şi dezvoltarea indivizilor şi a organizaţiilor. De asemenea, este preşedintele Universităţii Brian Tracy şi ocupă poziţia de Chief Learning Officer al iLearning Global.com. A scris peste 70 de cărți și a creat peste 300 de programe de training în format audio și video. Materialele sale au fost traduse în peste 40 de limbi și sunt folosite în peste 60 de țări. Participă la afacerile din comunitatea creată în jurul lui și este consultant pentru numeroase organizații nonprofit.

Născut în Canada, într-o familie săracă, a renunţat la studiile liceale şi a început să muncească de timpuriu. La 20 de ani a părăsit Canada şi a început să călătorească prin lume. Astfel a ajuns să lucreze în Anglia, Franţa, Spania, Gibraltar, Turcia, Iran, India, Thailanda. Și-a început ascensiunea în lumea afacerilor ca agent comercial. Înainte să își fondeze propria companie, a fost director al unei întreprinderi cu un capital de 265 de milioane de dolari. După vârsta de 30 de ani, s-a înscris la Universitatea din Alberta, unde a obținut o diplomă în comerţ; ulterior și-a luat masteratul în administraţie şi management la Universitatea Columbia Pacific. De-a lungul activităţii profesionale a lucrat în 22 de firme, în marketing și vânzări, investiții, proprietăți imobiliare, consultanță în management și alte câteva domenii conexe. Din 1981, a început să-şi expună principiile de management personal şi organizaţional în conferinţe şi seminare ţinute în întreaga lume, iar serviciile sale de consultanţă şi pregătire în afaceri sunt apreciate de peste 1000 de companii. În cei peste 30 de ani de carieră a studiat, a desfășurat cercetări, a scris și a ținut conferințe în domenii precum economia, istoria, afacerile, psihologia și filozofia. A călătorit și a lucrat în peste 107 țări de pe șase continentele și vorbește patru limbi. Este căsătorit și are patru copii.

Brian este un adept al învățării continue în domeniul afacerilor, psihologiei, managementului, vânzărilor, economiei, politicii, metafizicii și religiei.