Arheologia terorii. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită

26,97 lei
  • Cod produs: 978-973-669-497-4
  • Disponibilitate: Stoc epuizat
Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, cu o postfaţă de Cristian Vasile „Nu ştiu dacă procesul comunismului, adică judecarea celor care, în numele ideologiei comuniste, i-au terorizat pe români, va avea loc vreodată. Cartea lui Vladimir Tismăneanu nu e un rechizitoriu juridic, ea se constituie tot..

Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, cu o postfaţă de Cristian Vasile



„Nu ştiu dacă procesul comunismului, adică judecarea celor care, în numele ideologiei comuniste, i-au terorizat pe români, va avea loc vreodată. Cartea lui Vladimir Tismăneanu nu e un rechizitoriu juridic, ea se constituie totuşi ca parte în procesul intelectual al comunismului din România, alăturându-se mărturiilor foştilor deţinuţi ori serialului pentru televiziune Memorialul durerii. (...) Aş recomanda Arheologia terorii în primul rând istoricilor: «ştiinţa despre comunism» nu se poate alcătui fără sprijinul lor. Filosofii politici ar putea citi şi ei cu mult profit textele lui Tismăneanu, în măsura în care informaţia istorică oferită nu e doar ilustrarea unor teme clasice din literatura despre comunism, ci şi un suport pentru alte analize teoretice (de pildă: corupţia cleptocratică a puterii, inexistenţa societăţii civile, înţelegerea libertăţii pozitive şi a celei negative înainte şi după ’89 etc.)“.
Cristian Preda



Acum aproape 16 ani, când apărea prima ediţie din Arheologia terorii, cititorul român putea răsfoi una dintre puţinele cercetări cu nuanţe prosopografice privitoare la elita comunistă românească. Serialul de eseuri privind destinul potentaţilor comunişti, care a fost transmis la Radio Europa Liberă sub impulsul istoricului Vlad Georgescu, se transforma după 1989 într-o carte ambivalentă: accentul puternic emoţional-protestatar specific anilor ’80, când ţara abia părăsită de Vladimir Tismăneanu gemea sub dictatura lui Nicolae Ceauşescu, alterna cu tonul precumpănitor analitic al sociologului şi filosofului politic exilat în Venezuela şi apoi în Statele Unite. Comentariile politice difuzate la Radio Europa Liberă şi volumul care le-a adunat sunt martorii despărţirii definitive de neomarxism... De fapt, Arheologia terorii prezintă o serie de schiţe care pregătesc viitoarea sinteză; este un fel de eboşă care anunţă Stalinismul pentru eternitate, opera majoră a lui Vladimir Tismăneanu. Un volum despre logica de fier a totali­taris­mului; lectura lui se poate transforma într-un vaccin împotriva utopiei marxist-leniniste.

Cristian Vasile

 

General
Anul apariției 2008
Autor Vladimir Tismăneanu
Număr pagini 382
Format 13×20 cm

Scrie o recenzie

Intră in cont sau înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o recenzie.