Visul lui Machiavelli

Colecție: Eseistică

Copertă: Griffon and Swans (www.griffon.ro)

Anul apariției: 2010

Număr pagini: 464

Format: 13 x 20 cm

ISBN: 978-973-669-975-7

Visul lui Machiavelli

150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis

Autor: Adrian Cioroianu

Stoc epuizat
30,83 Lei

Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00
  • „Poveştile lui Adrian Cioroianu suprapun nu doar trecutul cu prezentul — glosând cu farmec în numele preceptului niciodată băgat în seamă «ce ne învaţă lecţia istoriei?» —, ci şi documentul cu «literatura». Proze de idei, tablete cu stil literar asumat şi tăietură gazetărească precisă, textele din acest volum ar fi tocmai bune de citit în Paradis. Sau în Iad. Dar, până acolo, pentru noi, cei visaţi de Machiavelli «cad» foarte bine şi pe Pământ, pentru a ne mai lămuri dilemele...“


    Mircea Vasilescu, conf. univ., Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, redactor-şef al revistei Dilema veche, autor al cărţii Eurotextes. Le continent qui nous sépare, Ed. MetisPresses, Geneva, 2010



    „Fie că vorbeşte despre politica din România, iernile din Canada, trenurile din Paris, nunţile din Craiova sau face scurte incursiuni istorice, Adrian Cioroianu este un excelent narator. Într-o dezordine veeselă, poveştile lui traversează o perioadă interesantă din ultimii 20 de ani — înainte ca autorul să treacă prin experienţa politică. Textele pot fi serioase sau frivole, dar niciodată crispate sau încrâncenate; când există o morală, aceasta nu te trage de mânecă, ci îţi face cu ochiul. Adrian Cioroianu scrie proaspăt, fără să dea lecţii, verdicte sau ucazuri. Altfel spus, e «dilematic».“


    Luca Niculescu, jurnalist, redactor-şef Radio France International-România



    Dr. ADRIAN CIOROIANU este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Ar putea să fie şi Professor emeritus în pop-rock-ul anilor ’80, dar acest grad didactic nu există.
    Născut în 1967 la Craiova, a terminat facultatea la Bucureşti, a fost senator de Timiş şi a publicat câteva cărţi la Iaşi. La Craiova e suspectat că şi-a părăsit Oltenia, la Bucureşti e considerat oltean, la Timişoara a fost perceput ca bucureştean, iar la Iaşi unii-l mai cred şi azi a fi clujean. Bursier la Paris, a lucrat în Sud (Cachan) şi a locuit în Nord, lîngă Sacré-Coeur (2001). Şi-a susţinut doctoratul pe continentul nord-american, dar în limba franceză (1995–2002).
    I-au plăcut de mic poveştile şi din acest punct de vedere nu a mai crescut — deşi e mai înalt decât pare la TV. N-are pic de talent la desen, drept pentru care e fascinat de banda desenată (agreează BD-ul franco-belgian şi comics-ul american, nu şi manga japoneză). S-a intersectat cu cinci marinari în viaţă: Ulysse, Sindbad, Anton Lupan, Corto Maltese şi Traian Băsescu. Cu primii patru a avut o relaţie excelentă, cu ultimul (text cenzurat).
    A jurat (militar) pe steagul comunist (1985), dar a fost ministru într-un guvern liberal (2007–2008). A devenit vice-preşedinte al grupului liberal-democrat din Parlamentul European (noiembrie 2006), deşi atunci nu era cetăţean al Uniunii Europene.
    Crede într-o hiper-forţă care, guvernând Universul, împrăştie paradoxuri. Primeşte mesaje la adrian.cioroianu@gmail.com



    Volume de autor:
    • Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Curtea Veche Publishing, 2009
    • Istorie, eroi, cultură politică, Ed. Scrisul românesc, 2008
    • Sic transit gloria. Jurnal subiectiv al unui cincinal în patru ani şi jumătate, 2000–2004, Ed. Polirom, 2006.
    • Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc, Curtea Veche Publishing, 2005 (ediţia a II-a în 2007).
    • Ce Ceauşescu qui hante les Roumains, Curtea Veche Publishing & L’Agence universitaire de la francophonie, 2004 (ediţia a II-a în 2005).
    • Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane, Ed. Polirom, 2002.
    • Scrum de secol. O sută una de poveşti suprapuse, Curtea Veche Publishing, 2001.