O putere numită dorinţă. Biografia lui Nicolas Sarkozy

Colecție: In afara colecțiilor

Titlu original: Un pouvoir nommé désir

Traducător: Lucia Vişinescu

Copertă: Griffon and Swans Productions (www.griffon.ro)

Anul apariției: 2008

Număr pagini: 336

Format: 13,5×21,5 cm

ISBN: 978-973-669-530-8

O putere numită dorinţă. Biografia lui Nicolas Sarkozy

Autor: Catherine Nay

În stoc
24,08 Lei

Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00
  • Fascinată de oamenii care deţin puterea, de destine şi culise politice, Catherine Nay a devenit celebră datorită cărţilor publicate despre preşedinţii francezi ai ultimelor decenii:

    Giscard d’Estaing,

    Mitterrand,

    Chirac.


    Cei care, de mai bine de treizeci de ani, urmăresc ascensiunea neobosită a lui Nicolas Sarkozy nu pot să nu se întrebe: de unde vine energia ieşită din comun a acestui atlet al politicii? Ce dorinţă de revanşă ascunde ambiţia sa? Încercând să răspundă la aceste întrebări, Catherine Nay, expertă în monştrii sacri ai politicii franceze, explorează în toate sensurile biografia oficială şi clandestină a acestui copil al anilor ’50, care, fapt rarisim într-o naţiune devotată elitelor, a început prin a lipi afişe, urcând una câte una treptele puterii: primar de Neuilly, deputat, ministru de finanţe, ministru de interne, preşedinte al Franţei.


    Analiza ascensiunii actualului preşedinte francez e făcută în maniera unui „bildungsro-man“. Niciuna dintre etapele formării sale nu este omisă: copilăria, adolescenţa, tinereţea şi maturitatea, reunite în jurul a două axe: politica şi familia. Dar şi iubirea, fiindcă Nicolas Sarkozy este dependent de afecţiunea unei femei, fapt subliniat în dese rânduri de autoare. Atenţia acordată detaliului şi anecdotele picante îi dau cărţii un aer de taifas. Însă în spatele tonului lejer, de multe ori elogios — Sarkozy fiind comparat chiar cu tânărul Bonaparte — se ascunde privirea ironistului, care constată cu luciditate cru-zimea jocurilor şi a aranjamentelor politice.


    Catherine Nay s-a născut în 1944. Jurnalistă de profesie, exercită actualmente funcţia de editorialist la postul de radio Europe 1, unde are o emisiune săptămânală de comentarii caustice asupra evenimentelor la zi, verbul ei necruţând pe nimeni.


    Cea mai recentă biografie semnată de Catherine Nay aduce în prim-plan un personaj controversat al scenei politice actuale: Nicolas Sarkozy.