Volumul de faţă încearcă să redefinească orthodoxia, cu h, prin lărgirea semantică a termenului.

Orthodoxia nu trebuie identificată cu ortodoxia - confesiune creştină rezultată în urma rupturii de la 1054. Această lărgire presupune şi adâncirea semantică a termenului „orthodoxie“, întrucât creştinismul nu este dogmă goală, ci întruparea dogmei cristice într-un mod de viaţă conform cu Evanghelia.

Operând o asemenea distincţie, autorul doreşte o decantare a valorilor adevăratei orthodoxii, criticând - uneori cu accentuată pasiune, dar mereu obiectiv şi argumentat - variantele ideologizate şi, în fond, necreştine ale falsei „ortodoxii“. La capătul lecturii, cititorul de bună-credinţă îşi va da seama că are de-a face nu cu o încercare de „subminare“ a Bisericii ortodoxe, ci cu o adevărată apologie a dreptei credinţe care se înrădăcinează în Revelaţie, în Scriptură şi în tradiţia de aur a Părinţilor.