„Când le descoperi sensul, cuvintele devin de neînţeles”: această sentinţă a eroului romanului Caiet de desen, un adolescent considerat retardat, ar putea fi cheia pentru a pătrunde în universul acestei scriituri extrem de personale, unde, într-un spaţiu închis, apartamentul unui bloc, legăturile dintre membrii unei familii devin de neînţeles pe măsură ce le descoperi mecanica sensului.

Pornind de la acest gen de luminare a existenţei, relaţia dintre mamă şi fiu e una oedipiană, iar cea dintre bunică şi nepot e o veşnică hăituială punctată de ură şi siluire şi descompusă de crimă.