Această colecţie de eseuri adună fragmente scrise într-un interval de 30 de ani, între 1964 şi 1994. Ea dezbate evoluţia şi dificultăţile integrării europene. La început, a fost Comunitatea Economică Europeană (CEE), mai tîrziu, Comunitatea Europeană (CE); acum este Uniunea Europeană (UE). S-a mărit de la saşe ţări membre la început la cele doisprezece din prezent, iar dacă cele patru candidate nou admise îşi conving electoratul să aprobe aderarea, Uniunea Europeană va avea în curînd şaisprezece membri - şi perspectiva unor noi aderări: ţări care au făcut parte din blocul sovietic de odinioară bat la uşă. Am reunit aceste eseuri în primul rînd din cauza convingerii mele că multe dintre problemele cu care se confruntă astăzi UE au chinuit-o încă de la începuturi şi nu au fost încă soluţionate. Această perpetuare a punctelor slabe şi a obstacolelor m-a determinat să încep această culegere prin juxtapunerea celui mai vechi studiu, scris în 1964 - un studiu care a apărut ca urmare şi ca reacţie la perspectiva în ansamblu optimistă asupra Europei, indusă de articolul din Dćdalus intitulat "A New Europe?" (1963) - şi a celui mai recent, care în mod explicit "revizitează" peisajul din 1964. Nu doar integrarea europeană manifestă ambiguităţi, ezitări şi eşecuri constante de-a lungul acestei lungi perioade; cititorul va constata că şi preocupările şi accentele mele au rămas destul de consecvente.

Deşi aceste eseuri tind să se concentreze asupra eşecurilor, dilemelor şi a limitărilor recurente, ele nu ignoră progresul pe care îl face unitatea europeană. Istoria sa a fost marcată de perioade de expansiune atît geografică cît şi în sfera funcţională, iar perioadele de pesimism şi acalmie - cu excepţia domeniului monetar - rareori au dus la regresie. Imaginea lui Sisif este folosită doar pentru a sugera că forma de astăzi a UE este destul de diferită de visul supranaţional al fondatorilor săi şi că fiecare salt înainte aduce, odată cu problemele lui, semnale de atenţionare asupra neajunsurilor. Profeţii colapsului au fost contrazişi de numeroase ori. Uniunea Europeană este acum o parte necesară şi permanentă a peisajului politic european şi prin urmare un actor subtil, deşi deseori nesigur, în problemele internaţionale. Dacă idealiştii integrării au ignorat adesea dificultăţile, realiştii au tins să neglijeze realitatea UE. Uneori, pe scena pe care statele îşi execută periculosul balet apare ceva nou.

Stanley Hoffmann a fost C. Douglas Dillon Professor de civilizaţie a Franţei la Harvard University, unde predă din 1955, anul sosirii sale în Statele Unite. A fost numit primul Paul and Catherine Buttenwieser University Professor la Harvard. A fost directorul Centrului de Studii Europene la Harvard, între 1969 şi 1995. Actualmente, este copreşedinte al French Study Group.
S-a născut la Viena în 1928, a trăit şi a studiat în Franţa între 1929 şi 1955. A urmat l'Institut d'Etudes Politiques şi Ecole des Hautes Etudes en Science Sociales la Paris.
Activitatea sa cuprinde un număr impresionant de studii şi de lucrări individuale şi colective, printre care: Contemporary Theory in International Relations (1960), The State of War (1965), Decline or Renewal? France Since the 1930s (1974), Dead Ends (1983). A fost coautor şi coordonator al lucrărilor The New European Community (1991), After the Cold War (1993). A contribuit cu două capitole autobiografice la cartea de eseuri publicată în cinstea sa şi coordonată de Linda Miller şi Michael J. Smith, Ideas and Ideals (1993).