Legea melcului

Colecție: Byblos

Titlu original: Zakon ulitki

Traducător: Antoaneta Olteanu

Copertă: Griffon and Swans Productions (www.griffon.ro)

Anul apariției: 2007

Număr pagini: 408

Format: 14×22 cm

ISBN: 978-973-669-480-6

Legea melcului

Autor: Andrei Kurkov

În stoc
33,72 Lei

Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00
  • Născut la Sankt Petersburg în 1961 şi trăind în prezent la Kiev şi Londra, Andrei Kurkov este unul dintre numele majore apărute în ultimul deceniu din spaţiul postsovietic şi impuse plenar pe arena literelor europene. Absolvent al Institutului de Limbi Străine din Kiev şi vorbitor a unsprezece limbi, Kurkov a lucrat o vreme ca jurnalist şi cameraman. Cariera literară şi-a început-o în timpul serviciului militar, pe când era paznic la o închisoare din Odessa. Din 1996 s-a dedicat in exlusivitate scrisului, operele sale fiind traduse în douăzeci şi şase de limbi. Printre romanele cele mai cunoscute se numără Moartea pinguinului (1999), Legea melcului (2003), O chestiune de viaţă şi de moarte (2000), Pinguinul pierdut (2003), Ultima dragoste a preşedintelui (2004). Andrei Kurkov este, de asemenea, scenarist, inclusiv al propriilor sale scrieri, şi autor de literatură pentru copii.


    „Dacă cineva caută perspective macabre, dar pline de înţelegere asupra lumii opace a politicii postsovietice, romanele lui Kurkov sunt probabil locul cel mai indicat de unde trebuie să pornească.“

    International Herald Tribune


    „Există mai multă magie în realismul său decât într-o bibliotecă plină de vrăjitori şi vrăjitoare.“

    Scotland on Sunday


    Dacă Moartea pinguinului a primit acolade demne de o literatură profundă, în tradiţia unor Dostoievski, Gogol, Bulgakov sau Pinter, nici partea a doua a poveştii gazetăraşului Viktor Zolotariov, urmărit de Mafia ucraineană până la Polul Sud, şi a pinguinului său pierdut nu putea rămâne mai prejos.

    Şi ca orice continuare tipică, Legea melcului este mai amplă decât originalul, cu o infuzie sporită de acţiune, mai mulţi figuranţi, o recuzită mai bogată şi locuri de desfăşurare diverse — din Antarctida până la Kiev, şi chiar Cecenia… De data aceasta Viktor sfârşeşte prin a-şi găsi o slujbă compunând discursuri pentru un politician cinic şi organizând cascadorii media dintre cele mai halucinante (printre care şi o donaţie de proteze pentru un grup de handicapaţi, proteze de altfel subtilizate de la un fond de ajutorare a copiilor din Rwanda, şi evident mult prea mici…). Iar cocteilurile de ilaritate şi patos se succed alert, cu un efect scontat.

    La o primă lectură, Legea melcului aduce ceea ce aşteptau toţi cititorii Morţii pinguinului, oricât de sofisticaţi ar fi ei: veşti despre pinguinul Mişa. Iar dincolo de aceasta, o radiografie — atât de familiară (vai!) şi nouă — a lumii postsovietice.

    „Opera lui Kurkov este plină de o introspecţie sumbră şi un suprarealism prudent, cu o doză calculată de absurd, atât cât să evoce subtil o întâlnire între Maestrul şi Margareta şi romanele cu Smiley ale lui John LeCarré.”


    Scotland on Sunday