La început eram încă un om normal - Dialog cyberspaţial

Colecție: Interviuri

Traducător: Anamaria Pop

Copertă: Griffon and Swans (www.griffon.ro)

Anul apariției: 2010

Număr pagini: 128

Format: 13 × 20 cm

ISBN: 978-973-669-964-1

La început eram încă un om normal - Dialog cyberspaţial

Autor: Péter Esterházy, Iolanda Malamen

În stoc
17,34 Lei

Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00
  • „Remarcabil romancier, tradus şi premiat de-a lungul şi de-a latul Europei, Péter Esterházy îşi aniversează, acum, cei 60 de ani cu un volum în premieră. La început eram încă un om normal – mărturia scrisă a unui fascinant schimb epistolar cyberspaţial între Esterházy şi scriitoarea Iolanda Malamen, intermediată de Anamaria Pop – este cea dintâi carte de dialoguri a scriitorului maghiar, iar ea apare, în mod excepţional, în România (cu care autorul Harmoniei cælestis are o la fel de excepţională relaţie de suflet).


    Cu umorul lui acid şi autoironia şfichiuitoare, Péter Esterházy  vorbeşte despre puternica lui relaţie cu limba, despre ambigua condiţie de scriitor în comunism şi postcomunism, despre viaţă publică şi existenţă personală. Şi, cu maximă luciditate, despre literatură.“


    Iulia Popovici


     


    PÉTER ESTERHÁZY (născut pe 14 aprilie 1950 la Budapesta, într-una dintre cele mai celebre şi vechi familii aristocratice maghiare) este scriitorul ungur cel mai cunoscut şi apreciat pe plan internaţional în momentul de faţă, una dintre vocile şi conştiinţele literare definitorii pentru problematica spaţiului central şi est-european contemporan. Asimilat în general postmodernismului, uimeşte şi cucereşte cititorul prin stilul special, ironic, ludic-dramatic, cu inserţii grave şi nenumărate trimiteri culturale, prin asumarea personală a istoriei şi a politicului, ca şi prin limbajul dezinhibat. Este, în acelaşi timp, prin cărţile sale şi prin tot ceea ce face, o conştiinţă dramatică şi o voce puternică în agora europeană a secolului XXI.


    A urmat iniţial studii de matematică la universitatea din Budapesta şi a lucrat ca matematician între 1974 şi 1978; a debutat în 1976, în gazete literare, iar din 1978 s-a dedicat în întregime scrisului. Este autorul unei opere vaste, ce cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistică, traduse în peste douăzeci şi cinci de limbi şi încununate cu numeroase distincţii naţionale.