Intelectualul român faţă cu inacţiunea (în jurul unei scrisori de G.M. Tamás)

Colecție: Istoria timpului prezent

Copertă: Dan Stanciu

Anul apariției: 2002

Număr pagini: 156

Format: 13 x 20 cm, broşat

ISBN: 973-8356-53-9

Intelectualul român faţă cu inacţiunea (în jurul unei scrisori de G.M. Tamás)

Autor: Volum coordonat de Mircea Vasilescu

În stoc
13,49 Lei

Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00
  • G. M. Tamás: A sprijinit vreodată tabăra democraţilor români revendicările salariale ale vreunuia - indiferent care - grup de muncitori? S-a solidarizat vreodată cu greviştii? A avut argumente faţă de criticile referitoare la strategia politică practicată de FMI şi Banca Mondială, strategie considerată de mulţi absurdă, care a dus la faliment Rusia? A propus vreodată şi altceva decât adaptarea şi modelarea exterioară la Occident, în timp ce de cele mai multe ori era de acord cu filozofia politicii unui Occident dominant (politica liberală, de stat de drept), respectiv cu premisele antimoderniste ale extremei drepte? Şi a avut vreun răspuns la erorile comise de Occident? Nu v-a fost frică, dragii mei prieteni români, că va reînvia stafia lui Titu Maiorescu, \"formele fără fond\", ameninţarea unui modernism vulnerabil şi fără rădăcini, ca îndărătul frontispiciului de gips al acestuia, frontispiciu ornat din plin cu frize, ameninţă vidul întunecat al anarhiei ţărănisto-păstoreşti? Aiurea!

    Mircea Vasilescu: \"Povestea acestui volum este destul de simplă: în ianuarie 2001 am primit, la redacţia revistei Dilema, prin bunăvoinţa traducătoarei Anamaria Pop (pe atunci directoarea Centrului Cultural Român din Budapesta), textul Scrisoare către prietenii mei români de Gáspár Miklós Tamás, apărut pe 15 decembrie 2000 în revista maghiară élet és Irodalom. Magdalena Boiangiu a avut ideea de a nu publica, pur şi simplu, Scrisoarea, ci de a organiza în jurul ei o dezbatere. Am trimis textul câtorva intelectuali despre care am presupus că s-ar putea arăta interesaţi să îl comenteze şi am publicat articolul lui G. M. Tamás împreună cu răspunsurile primite în numărul 416 (16-22 februarie 2001) al revistei Dilema, cu titlul \"Intelectualul român faţă cu inacţiunea\". Ulterior, am primit şi alte comentarii, pe care le-am publicat în numerele următoare ale Dilemei (418-422), precum şi foarte interesante scrisori de la cititori. Disputa a stârnit ecouri în presa culturală din România, iar grupajul din numarul 416 a fost preluat, în traducerea d-lui Ágoston Hugó, în trei numere succesive ale revistei budapestane élet és Irodalom. Intervenţia regretatului Z. Ornea, împreună cu o prezentare a lui Mihai Dinu Gheorghiu, a apărut în revista franceză Les Temps Modernes (nr. 613, martie-aprilie-mai 2001). Apoi, ecourile s-au stins, dar consistenţa dezbaterii ne-a îndemnat să adunăm intervenţiile între coperte de carte: articolelor publicate în Dilema li s-au alăturat patru texte scrise special pentru acest volum (cele semnate de Alina Mungiu-Pippidi, Sorin Vieru, Cristian Preda şi Sever Voinescu). Scrisoarea lui G. M. Tamás a apărut la puţină vreme după alegerile din anul 2000, care i-au surprins pe mulţi prin ascensiunea PRM şi a liderului său, intrat în turul al doilea al prezidenţialelor. Timpul care a trecut de atunci nu a schimbat, în esenţă, problemele puse de filozoful maghiar: după cum arată sondajele, PRM se bizuie în continuare pe un segment electoral destul de consistent, demarcaţia ideologică şi culturală între stânga şi dreapta e încă neclară, iar dezbaterea acestor chestiuni e departe de a ocupa, aşa cum s-ar cuveni, spaţiul public. Şi nu e vorba doar de discuţiile care au sau nu au loc în rândurile elitelor intelectuale şi politice, ci şi de o rezistenţă difuză faţă de asemenea clarificări, manifestată în diverse straturi ale societăţii. (Un exemplu recent e semnificativ: decizia guvernului de a elimina statuile şi numele de străzi închinate lui Ion Antonescu a întâmpinat opoziţie în unele consilii locale a căror majoritate este formată chiar din reprezentanţi ai partidului de guvernământ!) În ansamblu, prezenţa intelectualilor în spaţiul public pare să se afle în declin faţă de acum câţiva ani, fie pentru că cei care deţin \"cheile\" acestui spaţiu (televiziunile şi ziarele de mare tiraj, de exemplu) îi ignoră, fie pentru că oficialităţile le marginalizează opiniile ori nu le iau în seamă expertiza, fie pentru că intelectualii înşişi nu au găsit instrumentele adecvate pentru a comunica eficient cu Statul, cu partidele, cu \"opinia publică\". Ori poate că mai există o explicaţie: implicarea politică activă a unor intelectuali la începutul anilor ’90 a produs mai degrabă dezamăgiri personale decât efecte sociale vizibile; aparenta \"abandonare\" a scenei publice s-ar putea să fie doar un intermezzo tăcut până când elitele intelectuale îşi vor defini mai bine prezenţa în societate şi modalităţile de a aborda res publica. În societăţile occidentale, chiar şi atunci când nu se angajează direct în politica partidelor ori în campaniile electorale, intelectualii definesc, prin dezbateri şi prin comentarii, \"cultura de dreapta” şi \"cultura de stânga\" pe fundalul cărora publicul îi poate proiecta mai clar pe politicieni ori în care diferitele segmente ale societăţii se pot regăsi. Şi, oricât de schematică ar fi o asemenea divizare, funcţionalitatea ei este evidentă. În România, mediile politice nu dialoghează aproape deloc cu perspectivele culturale de la care, în principiu, îşi revendică ideologiile şi programele. Între diversele segmente ale elitelor – politice şi intelectuale – româneşti pare a se instaura treptat o stare de incomunicare absolut neprielnică evoluţiei noastre democratice. Scrisoarea lui G. M. Tamás a fost comentată, cum era şi firesc, de pe poziţii diferite: i s-au adus obiecţii şi contraargumente, s-au exprimat acorduri şi dezacorduri. Dar dincolo de opiniile fiecărui participant la dezbatere, Scrisoarea are meritul de a fi declanşat o discuţie substanţială, cum puţine au fost în ultimii ani. Este şi motivul principal pentru care publicăm acest volum: el ar putea oferi ocazia potrivită pentru continuarea dezbaterii. La jumatatea ciclului electoral şi în plin proces de apropiere de NATO şi de Uniunea Europeană, societatea românească încă nu şi-a limpezit dilemele de la sfârşitul anului 2000. Şi apar tot timpul dileme noi...\"

    Magdalena Boiangiu: \"G. M. Tamás s-a născut în 1948, la Cluj. A studiat filozofia şi filologia clasică. A lucrat la început ca redactor la un săptămânal. După câteva conflicte cu Securitatea şi după ce i s-a luat dreptul la semnatură, a lucrat la corectură. A emigrat în Ungaria şi, după o scurtă perioadă în care a predat la Universitatea din Budapesta, a fost concediat, din motive politice, şi a devenit unul dintre disidenţii cunoscuţi. După 1989, a fost deputat din partea Partidului Liberal şi, în 1991 şi 1995, director al Institutului de filozofie de pe lângă Academia Ungară. A predat şi a făcut cercetări la Columbia LSE, St. Anthony’s College, Exeter College (Oxford), école des Hautes études en Sciences Sociales, Institut für die Wissenschaften vom Menschen, Wilson Center, University of Chicago, Wissenschaftskolleg zu Berlin, Dickinson College şi Georgetown University. Unele dintre lucrările lui au fost traduse în 14 limbi. Una dintre cele 14 limbi este româna. Chiar în Dilema (nr. 402, 403, 404) a fost publicat eseul sau Despre postfascism, şocant prin multe afirmaţii, dureros de exact prin altele. G. M. Tamás stabileşte raporturi de identitate între politicile postcomuniste şi politicile de dinaintea instalării dictaturilor (fasciste şi comuniste) care le-au favorizat. Rezultatele alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 2000 i-au prilejuit o analiză aplicată şi o sinteză pasională cu privire la influenţa şi rolul intelectualilor în democratizarea mentalităţilor româneşti. Am socotit potrivit să publicăm Scrisoarea lui G. M. Tamás însoţită de reacţiile imediate ale colaboratorilor şi prietenilor noştri, pentru a oferi alternativa viziunii din afară spre înăuntru în dialog cu cea dinăuntru spre afară. Sperăm că cititorii noştri îşi vor alege adevărul lor din adevărurile expuse în paginile noastre tematice. Dacă această polemică cordială ar folosi, de dragul preciziei şi al apărării convingerilor reale, la înlăturarea clişeelor gândirii şi expresiei politic corecte, şi tot am considera că nu ne-am pierdut timpul renunţând la tradiţia scrisorii pierdute de dragul uneia găsite.\"