|
„Fundația Post Privatizare este onorată să contribuie la apariția acestui volum dedicat responsabilității sociale a întreprinderilor. Chiar dacă acest concept este asociat, în cele mai multe cazuri, corporațiilor și marilor companii în general, Fundația Post Privatizare își propune să demonstreze că antreprenoriatul social nu ține cont de dimensiunea companiei, ci de voința, viziunea și gândirea strategică a antreprenorilor. Volumul de față consolidează angajamentul fundației în acest sens și ne face să fim încrezători că din ce în ce mai multe întreprinderi mici și mijlocii vor realiza beneficiile de afaceri pe care le aduce integrarea responsabilității sociale în cadrul strategiei de dezvoltare, chiar și în această perioadă dificilă.“
„Think small first“ - împreună putem face diferența Péter Barta, director executiv al Fundației Post Privatizare
„Cred că anul 2009 este cel mai bun moment în societatea românească pentru lansarea unei astfel de cărți, atât timp cât conștientizăm dramatic în prezent o Românie cu rușinoase și dăunătoare probleme de corupție, care consolidează proasta performanță în mediul de afaceri românesc și, în mod special, în administrația noastră publică. Există, oare, un moment mai bun decât acesta pentru discuția despre amenințările privind cadrul competiției corecte, despre morala și egalitatea părților, despre raportul nostru cu noi înșine și cu ceilalți, despre legea definită ca distribuirea echitabilă a șanselor de succes și de risc? Sincer, nu cred.“
Aneta Bogdan MBA, Chartered Marketer Membru al Chartered Institute of Marketing, UK Managing Partener, Brandient
Bogdan Diaconu scrie, predă, oferă consultanță și este implicat în proiecte de cercetare în domeniile responsabilității sociale corporatiste, eticii în afaceri și culturii antreprenoriale. Promovează, în articolele sale, bunele practici în mediul românesc de afaceri, abordând subiecte privind guvernarea corporatistă, transparența, evaluarea și raportarea performanței sociale, impactul social și de mediu al activităților de afaceri, etica și responsabilitatea socială pe piața financiar-bancară românească.
Este licențiat al Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București și al Facultății de Filosofie a Universității București. Sub îndrumarea prof. univ. dr. Ilie Pârvu, a obținut un master în filosofie teoretică și titlul de doctor al Universității din București cu o lucrare în care propune o nouă modalitate de a apăra realismul matematic, sprijinită pe teza indispensabilității structurilor matematice în elaborarea teoriilor științifice.
Între 1999 și februarie 2009, a predat etică în afaceri, etică în administrația publică și sociologia comunicării în cadrul Academiei de Studii Economice, București. În 2007, a obținut Premiul Freedom House „Tânărul Jurnalist al Anului“, Secțiunea Actualitate internă. În 2008, a obținut Premiul „Octavian Goga“ pentru poezie, acordat de către Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Cluj.
Coordonează, alături de Mihaela Moga, programul responsiblemanagement.ro, un proiect dedicat modelelor de bune practici în domeniul responsabilității sociale corporatiste și al antreprenoriatului.
Împreună cu Mihaela Moga, a tradus Capitalism moral: O reconciliere a interesului privat cu binele public, de Stephen Young, Director executiv al Caux Round Table, una dintre cele mai prestigioase organizații de etică și responsabilitate socială corporatistă. Lucrarea este în curs de apariție la Curtea Veche Publishing, în colecția Responsabilitate socială în afaceri.
|