Cum să devii popular

Colecție: Cărţi Cheie

Titlu original: Be a People Person

Traducător: Lucian Popescu

Copertă: Griffon and Swans Productions

Anul apariției: 2006

Număr pagini: 192

Format: 13 x 20 cm, broşat

ISBN: 973-8120-73-X

Cum să devii popular

Autor: John C. Maxwell

Cărţi Cheie
Stoc epuizat
15,41 Lei

Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00

  • Potenţialii conducători suntem noi, oameni obişnuiţi, profesori, medici, directori, preoţi sau pur şi simplu părinţi. A fi conducător înseamnă a lucra cu oamenii, o misiune deloc simplă. Reuşita în acest domeniu vine din întreţinerea unor relaţii interumane de succes. John Maxwell, el însuşi un conducător popular, vă dezvăluie principiile simple, dar eficiente prin care veţi scoate la lumină ce e mai bun în oamenii cu care lucraţi zilnic:

    - cum să descoperi şi să-ţi dezvolţi propriile calităţi de conducător;

    - cum să înţelegi şi să ajuţi oamenii cu personalităţi dificile;

    - cum să-i conduci pe ceilalţi spre succes, pentru a-ţi asigura propria reuşită.

    Acestea sunt doar câteva dintre ideile ce vor revoluţiona relaţiile dvs. cu ceilalţi. Metodele practice puse la dispoziţie de această carte, potrivite în orice situaţie, vă vor da încrederea în sine de care aveţi nevoie pentru a fi un lider de succes. Mesajul autorului: Fiţi un conducător pe care oamenii să fie mândri să-l urmeze.

    John. C. Maxwell este un foarte cunoscut specialist în probleme de conducere, un orator şi un scriitor celebru. Este fondator al Grupului INJOY, organizatie ce-şi propune să ajute oamenii să-ţi sporească potenţialul personal şi calităţile de conducători. În fiecare an, Maxwell vorbeşte în faţa a aproximativ 250 000 de persoane şi influenţează viaţa a mai bine de un milion de oameni prin seminariile pe care le ţine, cărţi şi casete. Printre subiectele abordate în conferinţele sale se numară: calităţile necesare unui conducător, problemele Bisericii, dezvoltare şi atitudine personală.

    John C. Maxwell a copilărit într-un orăşel din Ohio; educaţia primită de la părinţii săi a pus bazele unei vieţi şi unei cariere aflate în slujba semenilor. În 1969 devine licenţiat al Bible College din Circleville (Ohio) şi se căsătoreşte. Împreună cu soţia sa Magaret se mută la Hillham, Indiana, unde se află prima congregaţie pe care a păstorit-o. În 1972 devine pastorul unei biserici din Lancaster, Ohio, pentru ca în 1980 să se mute la Lemon Grove, California şi să conducă Skyline Wesleyan Church, unde se află şi în prezent.

    Dintre numeroasele sale lucrări, amintim: The Winning Attitude: Your Key to Personal Success (Atitudinea de învingător: Cheia succesului personal); Developing the Leader Within You (Dezvoltă calităţile conducătorului din tine); Developing the Leaders around You (Dezvoltă aptitudinile conducătorilor din preajma ta); Be All You Can Be! (Realizează-te pe deplin!), această ultimă carte urmând să apară în curând la editura noastră.