Ce zic bărbaţii, ce înţeleg femeile. Cum să depăşiţi problemele de comunicare -25%

Colecție: Stiletto Books

Titlu original: What Men Say, What Women Hear: Bridgind the Communication Gap One Conversation at a Time

Traducător: Daniela-Goergiana Arşinel, Răzvan Năstase

Copertă: Griffon and Swans (www.griffon.ro)

Anul apariției: 2012

Număr pagini: 240

Format: 14 × 20,5 cm

ISBN: 978-606-588-295-9

Ce zic bărbaţii, ce înţeleg femeile. Cum să depăşiţi problemele de comunicare

Autor: Linda Papadopoulos

Stiletto Books
Stoc epuizat

Preț: 26,97 Lei

Preț: 20,23 Lei


Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00
  • Dacă i-aţi spus vreodată iubitului că nu trebuie să se agite prea mult pentru ziua dumneavoastră, iar apoi v-aţi făcut foc şi pară că nu v-a luat nimic deosebit, e clar: aveţi mare nevoie să citiţi această carte!


    Linda Papadopoulos, psiholog specializat în terapie cognitiv-comportamentală, pune într-o lumină nouă o chestiune veche de când lumea, care afectează o mare parte dintre femei şi bărbaţi: problemele de comunicare dintre aceste două tabere, în funcţie de faza în care se află relaţia lor: prima întâlnire, momentul în care se creează intimitatea fizică, temuta clipă în care facem cunoştinţă cu părinţii celuilalt şi traiul în doi, după căsătorie.


    După prima întâlnire, primul sărut şi primele promisiuni cum că voi doi sigur veţi trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, vine, inevitabil, şi vremea neînţelegerilor în cuplu, când se impune să găsiţi totuşi soluţii ca să menţineţi armonia. E foarte important să nu lăsaţi loc de interpretări atunci când comunicaţi unul cu altul. Bărbaţii una simt şi alta spun şi, ca şi cum

    n-ar fi destul, partenerele îi înţeleg, de regulă, exact pe dos. Dar iată că a apărut acest ghid ce explică pe îndelete problemele de comunicare în cuplu. Neînţelegerile dintre femei şi bărbaţi au fost, multă vreme, o enigmă. Din dorinţa de

    a vă ajuta să vă înţelegeţi partenerul, Linda Papadopoulos analizează câteva discuţii tipice dintre sexe, arătând ce se întâmplă cu adevărat în mintea bărbatului.


     


    Lumea spune că bărbaţii sunt de pe Marte şi femeile de pe Venus. Poate că din acest motiv am trăit atâta vreme cu impresia că e imposibil să comunicăm printr-un limbaj comun, să înţelegem cu exactitate ce ne spunem unii altora. Ce zic bărbaţii, ce înţeleg femeile este o carte tradusă în peste 14 limbi, un ghid indispensabil pentru femeia modernă care, deşi e perfect capabilă să conducă o ţară, să pună piciorul pe Lună şi, evident, să meargă dreaptă pe tocuri, încă se luptă să înţeleagă ce e în mintea unui bărbat.


    Psihologul Linda Papadopoulos, renumit pentru numeroasele sale apariţii în presă şi la TV, vă ajută să găsiţi calea spre o mai bună înţelegere cu partenerul de viaţă. Ea analizează relaţia dintre sexe în funcţie de cele mai importante faze ale sale, prin utilizarea consacratelor principii ale terapiei cognitiv-comportamentale, şi expune cele mai comune piedici în comunicare, arătându-vă cum să le identificaţi şi să le ocoliţi. Autoarea susţine că, pentru a folosi un limbaj care să fie înţeles de ambele părţi, trebuie, efectiv, să fim mai conştiente atât de raţionamentele şi de percepţiile noastre, cât

    şi de cele ale partenerului, şi să învăţăm să le analizăm constant.


    „Dr. Linda Papadopoulos este singurul psiholog specializat pe probleme de sănătate mentală care a reuşit să îmbrace teoria plicticoasă într-un ambalaj atractiv.“ — The Guardian


    „Papadopoulos a conceput un adevãrat manual în care, folosind teoria cognitiv-comportamentală pentru a analiza percepţiile din pricina cărora bărbaţii şi femeile ajung să aibă reacţii emoţionale nepotrivite şi nocive, infirmă distorsiunile cognitive precum «gândirea de tip totul-sau-nimic», «a lua totul personal»

    şi «a trage concluzii pripite». De exemplu, când bărbatul e în toane proaste, partenera lui se gândeşte numaidecât că e vina ei. Papadopoulos îşi fundamentează argumentele şi concluziile prin studii de caz şi scenarii tipice (pentru situaţia în care, de pildă, aduci în discuţie problema angajamentului în relaţie). O carte plăcută care-i va ajuta pe bărbaţi şi pe femei să se înţeleagă reciproc.“ — Library Journal


     


    Linda Papadopoulos (n. 1971) este psiholog specializat în terapii cognitiv‑comportamentale, consilier şi psiholog clinician. A scris multe articole şi cărţi de profil şi, în 2001, a fost nominalizată pentru Annual Counseling Psychology Award de British Psychological Society. De asemenea, a fost invitată la multe conferinţe internaţionale, pentru a prezenta rezultatele cercetărilor sale.

    A publicat articole în reviste precum Cosmopolitan, Tonic Magazine şi Time on Line şi este invitată în reality show-uri britanice şi americane, ca Big Brother, Double Cross, This Morning, GMTV, Celebrity Fit Club, dar şi la emisiuni de ştiri de pe BBC, CNNşiSky News. Pentru BBC a realizat şi reportaje pe tema sănătăţii mentale.

    În prezent, Linda Papadopoulos locuieşte în Londra cu soţul şi fiica lor.