Carol al II-lea. Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. VI (1949-1951)

Colecție: Memorii şi Corespondenţă

Copertă: Dan Stanciu

Anul apariției: 2002

Număr pagini: 400

Format: 13 x 20 cm, broşat

ISBN: 973-8356-06-7

Carol al II-lea. Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. VI (1949-1951)

Autor: Ediţie îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă şi Narcis Dorin Ion

În stoc
21,19 Lei

Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00

  • Carol al II-lea: Vineri, 8 septembrie [1950]. Veste tristă de dimineaţă şi care m-a impresionat adânc: a murit Păsărica [Ella Filitti]! După 25 de ani de nesfârşite chinuri, s-a stins în aceste timpuri de mizerie. Pentru ea este o mântuire. Câte amintiri ale acelor vremuri fericite ale tinereţii nu mi-au trecut azi prin minte. A fost dragostea mea, a primei tinereţi, a fost, ca întotdeauna, imboldul unor fapte bune, unor năzuinţi nobile. Când mă gândesc la deosebirea moravurilor de atunci şi [de] astăzi, dragostele erau mai curate, mai idilice. Dacă Mama n-ar fi avut nenorocitul gând s-o facă să plece din Iaşi, în 1917, câte dureri ar fi fost scăpate în viaţa mea. Era o prietenă sigură şi neambiţioasă. A fost o mare greşeală pe care toţi am plătit-o atât de scump. Va ramâne, Păsărica, o brazdă luminoasă în viaţa mea.

    Marcel-Dumitru Ciuca: Volumul al şaselea al lucrării \"Între datorie si pasiune\" conţine însemnările zilnice ale lui Carol al II-lea dintre 1 ianuarie 1949 şi 13 aprilie 1951. La 13 aprilie 1951, însemnările se întrerup brusc, la mijlocul frazei, fără să cunoaştem motivele care l-au determinat pe Carol să nu mai consemneze gândurile, observaţiile şi comentariile sale sau discuţiile pe care le-a avut cu diferite persoane asupra evenimentelor epocii. După 5 octombrie 1948 Carol şi Duduia au ajuns în Portugalia, la Estoril, unde au cumpărat o casă pe care au renovat-o şi au mobilat-o după gustul lor, cunoscută ca Villa del Sol. Pentru că la căsătoria pe care au facut-o la Rio, în Brazilia, la 3 iulie 1947, nu s-au cununat religios, după ce s-au instalat în Portugalia au ţinut să fie cununaţi în religia ortodoxă, de un preot român. Cununia a avut loc în ziua de 18 august, în casa lor, şi a fost oficiată de preotul Martinian Ivanovici, venit de la Paris. Carol dă informaţii asupra modului cum s-a desfasurat \"mult prea aşteptata binecuvântare a împreunării noastre\". Din Portugalia, Carol a urmărit cu mare atenţie ceea ce se petrecea în Ţară şi a consemnat informaţiile pe care le primea pe diferite căi, făcând interesante comentarii. Era îngrijorat de comunizarea la care era supusă România, de arestările în rândul foştilor oameni politici, de lipsurile în care se zbătea populaţia şi, în general, de situaţia ţării noastre ca satelită a URSS-ului. La 13 ianuarie 1949, nota \"In RPR s-a reintrodus pedeapsa cu moartea [...] un nou mijloc de a distruge, mai repede si mai complect, pe adversari\". Comentează apoi evenimente internaţionale. \"În lumea internaţională domina acest stupid conflict între Anglia şi Israel\"; \"şi în China lucrurile nu prea merg\"; \"multi îşi puneau speranţe în Pactul Atlantic, pentru formarea unui front defensiv\"; urmăreşte ceea ce se întâmplă în Balcani, cu divergenţele ivite între Tito şi Kominform; consemnează informaţiile despre războiul din Coreea şi altele. Carol prezintă, dezamăgit, frământările din exilul românesc, dispersat din cauza unor multiple neînţelegeri şi datorită dezacordului dintre cei doi foşti regi ai României, care nu au încercat să-i unească pe cei aflaţi departe de ţară. Un eveniment deosebit în viaţa lui Carol şi a Duduiei a fost călătoria lor în Anglia, între 29 aprilie şi 30 mai 1950, cu ocazia Expoziţiei Filatelice Internaţionale, la care a participat cu colecţia sa de timbre. Cu acest prilej a avut diferite întâlniri cu oameni politici englezi, cu românii din exil, a ţinut discursuri. \"Călătoria aceasta continua a fi un succes moral şi social [...] Faptul de a fi putut, după toate cele ce s-au petrecut în trecutul recent, veni în Anglia, este un câştig de prestigiu\", a consemnat el la 13 mai. A scris şi vărului său, Bertie, regele Angliei (George al VI-lea), cerând să-l vadă, dar acesta l-a refuzat pe motiv că este foarte ocupat. Carol redă şi raporturile în care se afla cu membrii familiei sale, cu fratele, Nicolae, cu surorile, Elisabeta, Mignon şi Ileana, cu vărul Friedel (Friedrich Victor de Hohenzollern-Sigmaringen), şeful familiei. Cu durere în suflet consemnează relaţiile cu fiul său, cu care nu s-a mai văzut de la renunţarea sa la tron, din 6 septembrie 1940, cu toate că acest lucru ar fi fost posibil după 30 decembrie 1947, după abdicarea regelui Mihai. La 8 septembrie 1950 o veste tristă l-a impresionat adânc: \"a murit Păsărica\"; \"A fost dragostea mea, a primei tinereţi\". Este vorba de Ella Filitti. Carol al II-lea a încetat din viaţă la 3 aprilie 1953, la o săptămână dupa moartea primei sale soţii, Ioana Lambrino. El a fost depus în Panteonul Regal de la mănăstirea San Vincente, Salazar acordându-i funeralii cu escorta militară. S-a procedat astfel deoarece fusese şef de Stat şi pentru că mătuşa sa, infanta Beatrice, sora mamei sale, regina Maria, era căsătorită cu infantele Portugaliei, Alfonso de Orleans y Bourbon. Cortegiul funerar a fost impozant, dar dintre membrii familiei apropiate n-a participat decât Nicolae, fiul şi surorile sale lipsind de la înmormântare pentru motive diferite. Cosciugul cu osemintele fostului rege al României, ulterior, a fost mutat într-o anexă a cimitirului, pe o masă, la picioarele căreia a fost depus coşciugul cu osemintele Elenei Lupescu, devenită prin căsătorie prinţesa a României, care a decedat la 7 iulie 1977. Cele doua coşciuge, al lui Carol fiind acoperit cu drapelul României, aşteaptă să fie aduse şi înhumate în ţară. Deşi se ridică unele voci împotrivă, ar fi o faptă creştinească aceea ca osemintele fostului rege al României să-şi găsească locul de odihnă veşnică în pământul ţării în care s-a născut şi pe care a iubit-o, fiind şi primul rege de religie ortodoxă. În acest sens, la 16 mai 1950, el nota în însemnările sale: \"că sunt născut, că am trăit şi că voi muri român\". Cu acest volum se încheie însemnările zilnice ale lui Carol al II-lea, document de valoare inestimabilă pentru istoria veacului al XX-lea. Ediţia noastră pune la dispoziţia cercetării istorice textul integral al notiţelor, atât cât a fost lăsat de Carol pentru posteritate, deoarece un caiet l-a distrus probabil, privitor la instaurarea în România a regimului său de autoritate monarhică, iar din cele care au rămas a cenzurat numeroase pagini, prin ruperea filelor, după cum se vede din ediţia noastră. În această formă, edita, însemnările zilnice ale lui Carol al II-lea, alături de alte documente, au stat la baza realizării, de către distinsa profesoară Lilly Marcou, româncă stabilită la Paris, a lucrării: Le roi trahi, Carol II de Roumanie, Paris, Pygmalion Gerard Watelet.