Peste tot în lume, strângerile de mână au jucat un rol important în stabilirea unei bune prime impresii, ori a uneia… mai puțin bune.
Președintele Trump le-a readus în atenția publicului atunci când i-a strâns mâna pentru nu mai puțin de 13 secunde liderului Coreei de Nord, Kim Jong-Un și pentru 19 secunde, japonezului Shinzo Abe. Amintesc și strângerea de mână cu președintele Franței, Emmanuel Macron, unde nici Macron nu voia să renunțe la strânsoarea mâinii lui Trump. Și bineînțeles, nu uităm nici de lipsa strângerii de mână dintre Trump și Angela Merkel.
În 1922, Emily Post scria că o strângere de mână trebuie să fie fermă, dar nu dureroasă. Femeile-lider nu obișnuiesc să se întreacă în strângeri de mână care de care mai viguroase, acompaniate de scrâșniri de dinți, zâmbete false și picuri de sudoare.
Totuși, în mod traditional, strângerile de mână aveau intenția de a calma, nu de a stârni competiție. Poate că ar trebui să învățăm câteva lucruri de la cimpanzei, ai căror lideri își mângâie supușii pentru a-i alina.
Opt valențe se conturează în jurul unei strângeri de mână: vigoare, textură, forță, uscăcăiunea palmei, temperatura ei, deplinătatea strângerii, durata și contactul vizual.
În cazul femeilor, strângerile de mână prelungi și ferme erau apanajul unei femei intelectuale, deschise la minte.
În cazul bărbaților, aceeași strângere de mână prelungă și viguroasă reflecta o persoană deschisă la minte, extrovertită și mai puțin nevrotică.
Personal, prefer varianta norvegienilor. Lor nu le pasă cine e de față, câți oameni sunt prezenți sau vârsta acestora: strângi la fel mâna oricui.
Adresează-te tuturor cu prenumele. Însă să nu le pui niciodată banala întrebare : “Ce faci ?”.
Norvegienii o consideră doar conversație de umplutură, lipsită de esență.
Sursă:
Julia Baird – Trump face un talmeș-balmeș din eticheta strângerii de mână
The Sydney Morning Herald 15/6/2018