Joi, 24 august 2017, Răzvan Exarhu a fost la Târgu Mureș, unde a lansat încă o dată “Fericirea e un ac de siguranță, ilustrată de Andreea Chirică. Autorul a avut parte de un dialog în care s-a discutat, printre altele, despre români, România, radio și mâncare, cu Gáspárik Attila (director al Teatrului Național Târgu-Mureș). Dialogul celor doi a fost moderat de Miruna Meiroșu (PR Manager Curtea Veche Publishing). Lansarea a fost găzduită de Hotel Privo.

Eveniment organizat de Curtea Veche Publishing, AZOMUREȘ și Hotel Privo.

Impresii despre eveniment puteți citi aici.

“Fericirea e un ac de siguranță” este o carte amuzantă și tristă, produndă și surprinzătoare, compusă din fărâme de viață care ne dezvăluie o perspectivă autentică asupra vieții cotidiene. Veți putea citi, printre altele, despre o fericire tristă, despre o altfel de Românie, care nu mai există, sau despre cum ne pierdem viața încercând să trăim.

Credit foto: Andrei Vornicu

„În limbă e plăcerea!” – una dintre vorbele favorite ale lui Răzvan Exarhu, om de radio, de televiziune, bucătar şi acum autorul unei cărţi cu fericirea în titlu. De la primul rând scris se simte că îi place să vorbească, în aceeaşi măsură în care îi place să observe şi să asculte. E acel tip de povestitor pentru care tăcerea şi cuvintele sunt la fel de importante. Iar curiozitatea lui tandră şi crudă, în acelaşi timp, compune un tablou viu în care se amestecă emoţiile primei zile de şcoală, şlapii târşâiţi ai românilor, relaţia dintre eschimoşi şi raw-veganism, revolta anti sistem, alcoolul, cărţile, crucile făcute în autobuze, prietenia, urzicile, clişeele, narcisismul din social media, ecologia, salata boeuf, hipsterii, postul, bunicul lui Bob Marley, tradiţiile pierdute, bicicliştii aroganţi, discuţiile cu părinţii, nostalgia, cretinii, obsesia pentru viaţă sănătoasă şi multe alte subiecte care ne umplu vieţile şi conversaţiile, ne indignează şi totodată ne emoţionează.

Credit foto: Andrei Vornicu

Credit foto: Andrei Vornicu

Cartea “Fericirea e un ac de siguranță” este disponibilă pe www.curteaveche.ro și în librăriile din toată țara la prețul de 33 de lei.