„Teze si antiteze la Washington“ de Vladimir Tismăneanu va fi lansată vineri, 30 iunie, la Timișoara. Evenimentul va avea loc la Librăria La Două Bufnițe, începând cu ora 18.30. Alături de autor, vor lua cuvântul Mircea Mihăieș și Marius Stan.

În vremuri tot mai tulburi, cum sunt chiar cele de astăzi, Vladimir Tismăneanu continuă tradiția implicării civice a intelectualilor, militând pentru necesara limpezire a vieții publice româneşti, pentru moralitate, pentru adevăr, pentru renunțarea la permanenta confuzie a valorilor, la permanentul compromis.


Noul volum ilustrează evoluţia politică a societăţii româneşti, autorul arătând, cu tenacitatea din care și-a făcut un modus operandi ca intelectual, că învăţăturile pe care le tragem din trecutul recent al României sunt esențiale, fiindcă numai așa putem dobândi o reprezentare clară și lucidă a ceea ce a însemnat eșecul utopiei comuniste. „Teze si antiteze la Washington“ demonstrează că democraţia, mai ales în țările în care a fost multă vreme absentă, are o nevoie absolută de adevăr, acesta putând fi dobândit prin rememorarea trecutului și prin reflecția continuă asupra lecţiilor sale. Vladimir Tismăneanu menţine astfel vie flacăra libertăţii şi avertizează împotriva răului totalitar.

„Orice carte a lui Vladimir Tismăneanu deschide noi răspântii ale cunoașterii și confirmă o vocație: aceea a binelui, a frumosului și a adevărului. Volumul de față este ilustrarea strălucită a unui pariu existențial, moral și profesional, susținut de autor pe parcursul câtorva decenii de luptă neobosită cu scleroza politică, socială și ideologică. Caracterul polemic a multe dintre studii e dublat de o unică vocație a dialogului și a comunicării. Iată doar câteva dintre elementele ce conferă scriiturii elegante și profunde a lui Vladimir Tismăneanu caracterul de sărbătoare a spiritului și a intelectului.“

(MIRCEA MIHĂIEȘ)

Cartea „Teze si antiteze la Washington“ este disponibilă pe www.curteaveche.ro și în librăriile din toată țara la prețul de 42 de lei.
Klarmedia, partener monitorizare presă