Curtea Veche Publishing anunţă lansarea unei noi cărţi a reputatului politolog Vladimir Tismăneanu, „Teze si antiteze la Washington“. În vremuri tot mai tulburi, cum sunt chiar cele de astăzi, Vladimir Tismăneanu continuă tradiția implicării civice a intelectualilor, militând pentru necesara limpezire a vieții publice româneşti, pentru moralitate, pentru adevăr, pentru renunțarea la permanenta confuzie a valorilor, la permanentul compromis.

„Teze si antiteze la Washington“ va fi lansată luni, 3 iulie 2017, la Banca Naţională a României, în prezenţa autorului Vladimir Tismăneanu şi a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

O discuţie pe marginea acestui volum va avea loc marţi, 13 iunie, ora 19.30, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov, în cadrul unei întâlniri cu Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan.

Vladimir Tismăneanu a discutat deja despre noua sa carte în cadrul unei dezbateri mai ample cu titlul Costurile Utopismului Radical – de la Vladimir Lenin la Vladimir Putin în dialog cu Cătălin Avramescu. Întâlnirea  a avut loc marţi, 6 iunie, la ora 17.00 în cadrul Facultăţii de Sociologie şi de Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti.

Noul volum ilustrează evoluţia politică a societăţii româneşti, autorul arătând, cu tenacitatea din care și-a făcut un modus operandi ca intelectual, că învăţăturile pe care le tragem din trecutul recent al României sunt esențiale, fiindcă numai așa putem dobândi o reprezentare clară și lucidă a ceea ce a însemnat eșecul utopiei comuniste. „Teze si antiteze la Washington“ demonstrează că democraţia, mai ales în țările în care a fost multă vreme absentă, are o nevoie absolută de adevăr, acesta putând fi dobândit prin rememorarea trecutului și prin reflecția continuă asupra lecţiilor sale. Vladimir Tismăneanu menţine astfel vie flacăra libertăţii şi avertizează împotriva răului totalitar.

 

„Orice carte a lui Vladimir Tismăneanu deschide noi răspântii ale cunoașterii și confirmă o vocație: aceea a binelui, a frumosului și a adevărului. Volumul de față este ilustrarea strălucită a unui pariu existențial, moral și profesional, susținut de autor pe parcursul câtorva decenii de luptă neobosită cu scleroza politică, socială și ideologică. Caracterul polemic a multe dintre studii e dublat de o unică vocație a dialogului și a comunicării. Iată doar câteva dintre elementele ce conferă scriiturii elegante și profunde a lui Vladimir Tismăneanu caracterul de sărbătoare a spiritului și a intelectului.“

MIRCEA MIHĂIEȘ

Cartea „Teze si antiteze la Washington“ este disponibilă pe www.curteaveche.ro și în librăriile din toată țara la prețul de 42 de lei.

Klarmedia, partener monitorizare presă