La început de primăvară vă recomandăm Conferința Stilul de Viață Hippocrates, ce va avea loc luni, 13 martie, la Hotel Caro în București. Gazdele acestui eveniment sunt Brian Clement, director al Hippocrates Health Institute și Anna Maria Clement, co-Director al aceluiași institut.

Pe lista participanților la eveniment se numără și  autorii Curtea Veche Publishing, Ligia Pop, raw food chef și autoarea a numeroase cărți  despre un stil de viață sănătos (Germeni și vlăstari, Rețete vegane fără foc sau Jurnal de sarcină) și Alec Blenche, fondatorul site-ului Viataverdeviu.ro și autorul cărții pentru copii Erus și Valea Răbdării. În cadrul evenimentului, veți avea ocazia să achiziționați volumele celor doi autori de la standul Curtea Veche Publishing.

Programul conferinței  Stilul de Viață Hippocrates include discursuri despre adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos și echilibrat și importanța acestuia în viața noastră. Conferința este organizată de Do Good Academy și este gratuită. Mai multe detalii puteți afla aici.