“Connected” de Nicholas A. Christakis și James H.Fowler

Traducere de Lorena-Monica Baban
Curtea Veche Publishing, 2015

Cum putem defini o rețea de socializare? De ce suntem atât de implicați când vine vorba despre acestea? Cum funcționează și cum ne afectează acestea ritmul nostru de viață? Ionuț Anastase, unul dintre fondatorii Klarmedia, ne recomandă “Connected” de Nicholas A. Christakis și James H.Fowler, o carte care ne va răspunde la toate aceste întrebări.

“Reputația doctorului Nicholas A. Christakis este recunoscută în lumea întreagă, el fiind cunoscut pentru studiile sale în care încearcă să arbriteze relația dintre cele două domenii în care activează: medicină și sociologie. Cât despre partenerul său dr.James H.Fowler, putem spune că este unul dintre cei mai inovativi politologi, el reușind să împingă granițele domeniului politic către zona științelor naturii în vederea identificării forțelor sociale și biologice care se află la baza naturii umane.

Să începem prin creionarea unei definiții a termenului de rețea socială. În zilele noastre când auzim acest cuvânt, cu siguranță, ne gândim imediat la una dintre marile platformele de socializare, fie că vorbim aici de Facebook, Instagram sau Twitter. Adevărul este, însă, că o rețea socială poate fi formată și dintr-un număr restrâns de persoane: de exemplu, o familie formată dintr-un soț și o soție reprezintă o rețea socială iar legăturile ce le stabiliesc cu apropiații, prietenii sau vecinii duc la includerea acestora într-o rețea socială mult mai mare. Ce anume este cel mai important în cazul rețelelor sociale? Legătura dintre membrii ei, cu siguranță, modul în care o decizie luată de un membru al acesteia poate afecta întreaga comunitate.

Aceste grupuri de oameni condiționate între ei prin anumite legături duc la nașterea a ceea ce numim astăzi rețea socială, a căror bază este în mod cert înțelegerea dintre membrii săi. O persoană, de exemplu, nu poate fi prietenă cu oricine întrucât este vorba despre o condiționare geografică, de statut socioeconomic, de tehnologia utilizată.

Pe baza acestui argument cartea-Connected își propune să studieze modul în care aceste rețele sociale iau naștere și cum anume evoluează ele. Odată prinsă într-o astfel de rețea o persoană este influențată în mod direct asupra deciziilor pe care le va lua, căci aceste hotărâri vor fi condiționate și de părerea celor din jur, ajugându-se în acest mod ca oameni pe care nici măcar nu îi cunoaștem să aibă un cuvânt de spus în alegerile făcute. Rolul rețelelor sociale este atât de important în viața indivzilor, încât ajungem în zilele noastre să ne cunoștem pe noi înșine în funcție de relațiile pe care le dezvoltăm cu ceilalți, să avem anumite trăiri dictate de mediul înconjurător, să obținem anumite venituri în funcție de rețeaua la care suntem conectați sau să suferim de anumite boli în funcție de aceste conexiuni.

Această carte se concentrează pe legăturile noastre cu ceilalți și pe felul în care acestea afectează emoțiile, sexul, sănătatea, politica, banii, evoluția și tehnologia. Însă această carte este în primul rând despre ceea ce ne face pe noi unici, ca omameni. Pentru a ști cine suntem trebuie să înțelegem cum suntem conectați între noi.