“Cartea somnului. Programul de meditație conștientă pentru îmbunătățirea somnului în șapte săptămâni” de Joseph Emet este primul program de acest fel la nivel mondial, fiind o invitație la relaxare și meditație, propusă pentru toți cei care au probleme cu somnul, sunt afectați de stres, simt nevoia de stabilitate interioară sau vor să învețe câteva tehnici de meditație.

Imaginați-vă că puteți dormi împăcați, lipsiți de anxietate și griji. A sosit timpul să aflați secretul unui somn liniștit! Știați că orele petrecute dormind sunt singura perioadă în care privim în interiorul nostru, liniștiți și nederanjați? Meditați la cât de ocupată este mintea noastră și încercați să transformați neliniștea în liniștea unui cântec de leagăn.

Văzută ca o alegere naturală, meditația conștientă s-a dovedit a fi eficace în tratarea afecțiunilor de natură psihologică, precum stresul, depresia și anxietatea, aceste afecțiuni fiind considerate tulburări de somn din momentul în care punem capul pe pernă. Alcătuit din două secțiuni, volumul este o călătorie de șapte săptămâni către stăpânirea meditației conștiente. Prima parte explică de ce practica meditației conștiente, cu rădăcini în conștiința de sine poate fi considerată cea mai rațională metodă de a trata cazurile de insomnie și ne arată cum putem depăși etapele de insomnie din viața noastră prin învățarea metodelor de meditație conștientă. A doua parte detaliază șapte exerciții specifice care pot fi realizate înainte de a merge la culcare sau în primele ore ale dimineții, sau ori de câte ori apar tulburări de somn.

Autorul volumului, Joseph Emet, locuieşte la Montréal, Canada, şi oferă şedinţe de formare în meditaţia conştientă, individuale sau de grup, în administrarea stresului, dezvoltare personală şi îmbunătăţirea calităţii somnului. Pentru o listă completă a cursurilor şi atelierelor pe care le ţine în prezent, vă rugăm să-i vizitaţi site-ul personal la www.mindfulnessmeditationcentre.org.