Curtea Veche Publishing anunţă cu părere de rău anularea lansării de la Deva a volumului “Dosar Lenin. Vraja nihilismului” de Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu, eveniment ce ar fi trebuit să aibă loc joi, 9 iunie 2016, începând cu ora 17 00, în Salle d’Or la Deva Mall.

Din cauza unor motive personale ce țin de autori, lansarea nu va putea fi organizată la data anunţată iniţial. Atât domnul Marius Stan, cât și domnul Vladimir Tismăneanu regretă faptul că nu vor putea fi alături de cititori și, alături de editură, își cer scuze pentru inconveniențele create prin anularea acestei lansări de carte. În acest moment, nu se poate aprecia dacă evenimentul poate fi reprogramat pentru perioada următoare.

Dosar Lenin [mockup]_marime mica

Mulțumim publicului din Deva pentru interesul acordat și apreciem sprijinul organizatorului de pe plan local – Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Curtea Veche Publishing își dorește să faciliteze în continuare cât mai multe întâlniri de calitate între autori cunoscuți și publicul cititor, până în acest moment în Deva având loc evenimente de succes cu autori precum ASR Principele Radu al României, Emil Hurezeanu, Markó Béla, Marian Godină sau Alex Ștefănescu.