Coperta HurezeanuJoi, 26 noiembrie 2015, începând cu ora 12.45, Curtea Veche Publishing vă invită în Timișoara la evenimentul de lansare a volumului „Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996-2015” de Emil Hurezeanu. Vor prezenta cartea, alături de autor, doamna Iren Arsene, General Manager Curtea Veche Publishing, prof. univ. dr. Marcel Tolcea, din partea Facultății de Litere a Universității de Vest. Oficiile de gazdă vor fi făcute de prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității. Evenimentul va avea loc în Aula Magna “Ioan Curea” din cadrul Universității de Vest din Timișoara și va include o sesiune de autografe.

Lansarea cărții va avea loc la finalul ceremoniei de decernare a titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA Excelenței Sale domnului Emil Hurezeanu, ce se va desfășura în acelați spațiu între orele 11.00 și 12.30. Intrarea este liberă.

Noua carte, “Pe trecerea timpului”, a fost prezentată în premieră publicului la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, unde a fost și cea mai bine vândută carte în acest an la standul Curtea Veche Publishing.

Volumul conține conține articolele publicate de jurnalistul Emil Hurezeanu în perioada 1996-2015 și ilustrează evoluția societății românești în ultimii 20 de ani. Analizele se referă la evenimente interne și internaționale și sunt scrise din perspectivă politică, socială, civică și culturală. Cartea pune în perspectivă cele mai importante evenimente interne și internaționale petrecute în ultimele două decenii și oferă cititorului instrumentele necesare pentru o interpretare realistă și logică, în același timp aducând previziuni referitoare la viitorul României. Cartea este scrisă cu o subtilă ironie, deja cunoscută publicului din emisiunile TV în care Emil Hurezeanu a fost realizator. O carte durabilă, pe care publicul o merită din plin.Afis Pe trecerea timpului [Hurezeanu]-01

„Emil Hurezeanu iubește România ca pe o iubită, nu ca pe o mamă, cum recomanda Caragiale. E capabil să-i vorbească cu glas catifelat, ironic, devastator, spunându-i lucruri care ar putea s-o împingă la sinucidere, apoi poate să-i șteargă lacrimile strângând-o la piept.
Trecutul ei, depărtat sau apropiat, uneori deocheat, i-l poate aminti cu sarcasm, cu umor, cu dizolvantă nostalgie, ca într-o discuție de toamnă târzie între vechi amanți.
După ce Emil Hurezeanu a părăsit-o pentru Europa Liberă, România l-a așteptat să se întoarcă, pentru că e printre foarte puținii care știu să spună, nouă și lumii, povestea acestei țări.”
(Cristian Tudor Popescu)

<<Dacă nu mă-nşel, Emil Hurezeanu n-a ieşit niciodată pe primul loc în vreun top al jurnaliştilor autohtoni. Din punctul meu de vedere e singurul care ar fi meritat-o. Înainte de toate, vorbeşte foarte bine limba română. Nu doar corect, ci nuanţat, precis, expresiv. În al doilea rând, e un om cultivat (…). În al treilea rând, e cineva care gândeşte: se informează, evaluează atent, construieşte ipoteze, caută explicaţii şi sensuri. În al patrulea rând, e un domn bine-crescut. Ştie să fie ferm fără să ofenseze, ştie să fie îngăduitor cu opinia celuilalt fără să fie flasc. În al cincilea rând, are umor: surâde convingător, are aplomb, are replică. În al şaselea rând, are virtutea rară de a asculta cu amenitate ce spune interlocutorul. Spun bine: „virtutea de a asculta“. Majoritatea colegilor săi se prefac doar că ascultă, căutând, în gând, argumente învingătoare pentru intervenţia următoare. În al şaptelea rând, Emil Hurezeanu e cineva care, dincolo de faptul că ştie o mulţime de lucruri, are – şi se vede – o compactă experienţă de viaţă, ceea ce îl fereşte de superficialitatea agresivă a numeroşilor scribi juvenili, netrăiţi, care înţeleg gazetăria ca pe un fel de a distribui dosuri de palmă în dreapta şi-n stânga, în numele a nimic>> (Andrei Pleșu)

Volumul este disponibil în librăriile din toată țara și în magazinul online www.curteaveche.ro la prețul de 50 lei.