Curtea Veche Publishing lansează miercuri, 3 iunie, volumul “Regalitatea, astăzi” de ASR Principele Radu al României. Evenimentul va avea loc la ora 18.00, în foaierul Ateneului Român din București (Str. Franklin, nr. 1-3), în prezența Alteței Sale Regale Principelui Radu al României. Intrarea va fi liberă și include o sesiune de autografe.

Vor lua cuvântul pentru prezentarea cărții, alături de Alteța Sa Regală, domnul Andrei Dimitriu (director, Filarmonica “George Enescu”) și domnul Nicolae Drăgușin (istoric).

Volumul “Regalitatea, astăzi” privește din perspectivă istorică și europeană atât situația monarhiei ca formă de guvernământ, cât și casa regală ca instituție. Cititorii pot afla din aceste pagini detalii inedite despre legăturile Casei Regale din România cu celelalte case regale din Europa și, de asemenea, despre cele mai importante evenimente istorice care s-au petrecut în țara noastră, în ultimii 150 de ani – de când datează monarhia română.

Totodată, cartea prezintă și o serie de interviuri și discursuri pe tema regalității în zilele noastre, relatări despre Crăciunul la Săvârșin, Trenul Regal, aniversările MS Regelui Mihai și ale MS Reginei Ana, jurnale de călătorie ale Familiei Regale în alte țări, precum și numeroase articole scrise de ASR Principele Radu al României.

Într-unul dintre interviuri, cel acordat istoricului Nicolae Drăgușin, Alteța Sa Regală afirmă: “Monarhia este o formă de guvernământ pe care trebuie să o iubești ca să o ai.”

Titlul va fi disponibil pe www.curteaveche.ro și în toate librăriile din țară la prețul de 30 lei.

Regalitatea astazi-afis