Totalitarismul, în oricare din variantele sale, fără excepţie nefaste şi demonice, a însemnat agresiunea continuă împotriva onoarei, verticalităţii etice şi adevărului. Servitorii sistemelor totalitare au fost obsedaţi de controlarea şi supravegherea spiritului. Pentru ei, nu Hristos, nu Dumnezeu erau calea şi adevărul, ci Partidul. De fapt, cum scria poetul polonez Aleksander Wat, comunismul a însemnat distrugerea omului interior, a sufletului, a încrederii. Pentru a obţine acest lucru, era nevoie de torpilarea până la anihilare a credinţei religioase. Atacul împotriva religiilor a fost declanşat de bolşevici din prima clipă de exercitare a puterii lor dictatoriale, de nimic îngrădită, samavolnică, inumană şi dezumanizantă.
Am citit acest volum cu imens interes. Este o carte izvorâtă dintr-o mare iubire pentru un om, preotul greco-catolic Viorel Baciu, care, în vremuri de cumplite încercări, a ştiut să nu capituleze. Mai mult, asemeni altor personalităţi ale acestei nobile tradiţii religioase şi general-culturale, Viorel Baciu a reuşit să transmită prin generaţii, valorile în care au crezut marii cărturari ai Ardealului etern. A fost, la propriu şi la figurat, un învăţător, un dascăl, un profesor.
Regimul comunist din România a acţionat mimetic în 1948, a urmat cu patologic zel linia Kremlinului de eradicare a greco-catolicismului. Cel puţin două lucruri îi deranjau pe Stalin şi pe discipolii săi din România. În primul rând, era vorba de existenţa unei matrici spirituale care nu putea fi oxidată, coruptă ideologic, un set de valori care au dat măsura a ceea ce înseamnă umanismul românesc. Apoi, la fel de important şi de exasperant pentru cei care impuseseră monopolul politic şi ideologic al bolşevismului în România, era legătura dintre greco-catolicism şi Roma. Internaţionalismul stalinist nu permitea niciun alt reper al loialităţii. Devotamentul pentru Kremlin era sacru în ochii lor. Cel pentru Roma, deci pentru umanismul creştin ca experienţă globală, era “criminal”, subversiv, trebuia nimicit. Toate cultele au fost prigonite în România comunistă, însă niciunul nu a fost hărţuit cu atâta diabolică înverşunare precum cel greco-catolic. Nu propun aici o ierarhie a suferinţei, constat pur şi simplu evidenţe perfect documentabile şi documentate (menţionez scrierile istoricului Cristian Vasile, precum şi capitolul despre represiunile anti-religioase din “Raportul Final” al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România).
În răscolitorul ei eseu, Mioriţa Got scrie, pe bună dreptate: “Cu toate că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a jucat un rol esenţial în dezvoltarea culturii şi a educaţiei în România modernă, fiind una dintre cele două biserici naţionale româneşti, ea a fost singurul cult scos în afara legii prin Decretul 358 din 1 Decembrie 1948, fiind intens persecutată mai apoi vreme de patruzeci de ani. Patrimoniul acesteia a fost răpit şi dat în folosinţă Bisericii Ortodoxe Române şi statului comunist. În anii stalinismului, cardinalul Iuliu Hossu şi toţi cei 11 episcopi greco-catolici, împreună cu nenumăraţi preoţi, călugări şi credincioşi au fost torturaţi şi ucişi în temniţele comuniste, decimati, persecutaţi.” Tinerii din România de azi ştiu prea puţin despre supliciul unor oameni precum Viorel Baciu.
Cartea aceasta este un efort de a desfide amnezia şi de a reaminti că era posibil să supravieţuieşti fără a pactiza cu sistemul totalitar. Preotul greco-catolic Viorel Baciu a fost ceea ce numim un om drept. Erudit, de o inteligenţă scăpărătoare, era în egală măsură un înţelept şi un misionar al Adevărului. Credinţa sa a fost una adâncă şi fierbinte. La un ceas când regimul abolise fundamentele distincţiei dintre Bine şi Rău, când ura era predicată, codificată şi instituţionalizată drept ideologie oficială, Viorel Baciu a apărat, cu orice risc, dreptul de a rămâne fidel marii lecţii de iubire a creştinismului: “Se cuvine a fi menţionat faptul că părintele Viorel Baciu – aşa cum el însuşi mărturisea în repetate rânduri cu modestie, dar şi cu vădită mulţumire –, din clipa hirotonisirii sale ca preot greco-catolic (la 25 Martie 1948, de Sfânta Sărbătoare a Bunei-Vestiri) până la plecarea în Împărăţia Cerurilor (pe 25 Martie 1983, 35 de ani mai târziu), nu a lăsat să treacă nicio zi fără a oficia Sfânta Liturghie şi fără a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, acasă şi oriunde s-ar fi deplasat.”
Securitatea s-a ocupat cu maniacală insistenţă de Biserica Greco-Catolică, a încercat să suprime rezistenţa credincioşilor şi a clericilor care îi păstoreau, în secret, pe cei care nu acceptaseră dictatul partidului-stat. Acest volum este o contribuţie indispensabilă la înţelegerea strategiilor salvării spiritului, deci a sinelui, a Eului moral, atunci când bezna ajunge să pară eternă, când cinismul oportunist face ravagii, când prea puţini intrezăresc o lumină la capătul tunelului. Îl recomand din inimă tuturor celor pentru care libertatea şi demnitatea fiinţei umane sunt valori veşnice, esenţiale şi non-negociabile.
Martirul neştiut Viorel Baciu a oferit un exemplu de onoare în timpuri în care atâţia au ales calea opusă, a dezonoarei.
Washington, DC
23 mai 2013
Textul de mai sus este prefaţa volumului Mioriţei Baciu Got, “Istoria unui destin confiscat. Tatăl meu, martirul neştiut Viorel Baciu”, apărut la Curtea Veche Publishing în 2013.
http://www.curteaveche.ro/istoria-unui-destin-confiscat.html
– See more at: http://literaturadeazi.ro/content/suferin%C5%A3%C4%83-adev%C4%83r-%C5%9Fi-salvare-despre-preotul-profesor-viorel-baciu-%C5%9Fi-destinul-bisericii-greco#sthash.HhpgPqf4.dpuf