Curtea Veche Publishing are bucuria de a aduce în fața publicului român romanul autobiografic semnat de Andrea Bocelli, “Muzica tăcerii”,  chiar în preajma concertului pe care artistul îl va susține în București pe 25 mai, la Romexpo. Lansarea cărții va avea loc joi, 23 mai, începând cu ora 18.30, la Institutul Italian de Cultură (Aleea Alexandru, nr. 41) și va include un moment muzical oferit de Mircea Dumitrescu și Alexandru Țală, bursieri ai programului “Tinere talente” al Fundației Principesa Margareta. Lansarea, la care vor participa Ezio Peraro (Directorul Institutului Italian de Cultură), Angela Loi (Ambasada Italiei la București), Iren Arsene (Manager Curtea Veche Publishing), va fi urmată de o recepție în grădina Institutului.


Romanul autobiografic  “Muzica tăcerii” este o mărturie puternică a destinului tenorului, o poveste emoţionată despre muzică și iubire.

Andrea Bocelli, unul dintre marile mituri pozitive ale celui de-al treilea mileniu, este cel mai iubit tenor din lume. Iar, în spaţiul neaşteptat al unei cărţi, artistul toscan ne dăruieşte o altă muzică, la fel de atrăgătoare: „muzica tăcerii“, vocea lumii lăuntrice a unui personaj a cărui sensibilitate face ca orice reflecţie să fie captivantă, orice confidenţă să fie preţioasă.

Cine este Amos? În spatele protagonistului acestui roman adevărat, al acestui jurnal intim scris la persoana a treia, transpare profilul biografic al autorului său. Îndărătul artistului de talie mondială, descoperim omul, ucenicia lui artistică şi existenţială, profunzimea valorilor sale. La fel ca Bocelli, Amos îşi cultivă talentul cu o autocritică intransigentă şi nu îşi pierde darul umilinţei nici măcar după ce vocea lui a devenit o legendă.

În paginile acestui „portret al artistului la tinereţe“, redat într-o proză limpede ca formă şi poetică în conţinut, cântăreţul parcurge încă o dată anii formării lui, într-un scenariu narativ care implică familia, prieteniile, cele dintâi iubiri şi cele dintâi succese. Departe de tentaţiile lăudăroşeniei, în paginile cărţii palpită adevărul unei vieţi destinate triumfurilor, dar, ca oricare alta, marcată şi ea de linii de pornire false, de dubii, dureri mărunte şi mari. Cu pasiunea sincerităţii, cu o duioşie dezarmantă (ca atunci când descrie raportul cu tatăl sau întâlnirea cu Veronica, tovarăşa sa de viaţă), Bocelli îl ia de mână pe cititor, făcându-l părtaş la propriul univers spiritual – atât de bogat, vulnerabil şi complex – care se oglindeşte în cuvintele cărţii.

 

“Pentru mine, muzica este o nevoie,
la fel ca nevoia de iubire;
şi, mai presus de orice, este şi destinul meu,
ineluctabil ca trecerea timpului.”

Andrea Bocelli

Andrea Bocelli s-a născut în comuna Lajatico din provincia Pisa, la 22 septembrie 1958. Licenţiat în drept, el este unul dintre cele mai surprinzătoare fenomene muzicale ivite în ultimii ani. După ce, în anul 1994, a fost câştigătorul Secţiunii „Propuneri noi“ la Festivalul Sanremo, a ajuns în vârful clasamentelor dis­cografice internaţionale şi a vândut peste 70 de milioane de discuri. Ambasador al tradiţiei muzicale italiene, Bocelli a apărut în spectacole alături de cei mai proeminenţi artişti ai muzicii contem­porane, pe principalele scene din lume. Aceste spectacole, precum şi faima adusă de o carieră discografică fără precedent, au făcut să-i fie dedicată o stea pe celebra „Walk of Fame“ din Hollywood. 

 

Volumul va putea fi achiziționat în librării și pe site-ul www.curteaveche.ro la prețul de 35 lei.