Claudia Moscovici este critic literar şi de artă și autoarea volumului „Între două lumi”, publicat în 2011 la editura Curtea Veche. În continuare redăm prima parte a articolului semnat de autoare despre procesul de publicare a unui volum în Statele Unite ale Americii, unde Claudia Moscovici locuiește de la vârsta de 11 ani.

Două dintre cele mai importante modificări din industria editării în America în ultimele câteva decenii au fost a) creșterea influenței agenților literari începând cu anii 1980 și b) Apariția conceptului de e-book (carte în format electronic) la începutul anilor 2000. Dacă, în România și în Franța, manuscrisele de care nu se ocupă niciun agent literar reprezintă, în continuare, o situație des întâlnită, este aproape imposibil de publicat o carte – mai ales dacă intră în categoria beletristică – la una dintre marile edituri din Statele Unite, fără reprezentarea unui agent literar reputat. Agenții literari selectează, dintr-un număr enorm de manuscrise, pe cele care consideră că se vor vinde bine, și le recomandă redactorilor de la marile edituri. Am aflat despre această situație nu din cărți despre industria editorială, ci în mod direct, de la unul dintre scriitorii americani îndrăgiți de mine, și anume John Updike.

În anul 2003, când am încheiat primele capitole din primul meu roman, „Între două lumi”, publicat la editura Curtea Veche („Velvet Totalitarism”, în traducere englezească), i-am scris câteva rânduri de mână lui John Updike. I-am scris despre domeniul meu academic și despre subiectul romanului meu – anume, viața în timpul regimului ceaușist din România comunistă și emigrarea în Statele Unite – și l-am rugat, în cazul în care aveau să-i placă primele capitole, să mă recomande propriului său agent literar. A fost o întreprindere ce părea să aibă șanse minime de reușită, însă merita încercat. Am rămas plăcut surprinsă când am primit răspunsul lui – tot sub forma unei scurte note scrise de mână – ce conținea reacții pozitive vis á vis de capitolele respective, și în care îmi spunea că nu a avut niciodată un agent literar. Aceasta era o situație obișnuită în anii ’60, când John Updike își publica primele manuscrise. Însă în anul 2003, deja contactul direct dintre scriitori și editori era o practică mai mult decât neobișnuită în Statele Unite, unde principalele case de editură implementaseră de mult politica respingerii manuscriselor nerecomandate de agenți literari. Așadar, ce presupune, pentru un scriitor, găsirea unui agent literar?

Puteți alege varianta cea mai grea, care, s-o spunem direct, are șanse relativ mici de a funcționa: cumpărați ultimul număr din The Writer’s Market („Târgul scriitorilor”), unde veți găsi liste cu datele de contact ale agenților literari din Statele  Unite. Apoi va trebui să-i căutați pe cei mai de succes agenți și, dintre aceștia, să-i eliminați din start pe cei care solicită bani pentru citirea manuscriselor (această practică a devenit din ce în ce mai puțin populară). După care va trebui să le trimiteți o cerere – prin poștă sau, mai rar, prin email – în care să vă prezentați și să atașați scrisorile de acreditare; tot aici vă veți descrie cartea, veți explica motivul pentru care credeți că va fi bine vândută și, de asemenea, veți atașa câteva capitole. Mai târziu abia am aflat de la agenții înșiși de ce tot acest proces impersonal are puține șanse să dea roade în ceea ce-i privește pe autori. În perioada în care predam la Universitatea din Michigan, am organizat câteva colocvii în cadrul Ann Arbor Book Festival (în 2005, 2006 și 2007). În 2007, Amy Williams, agentul literar al lui Elizabeth Kostova, și Susan Golomb, agentul literar al lui Jonathan Franzen, au fost, alături de alții, invitate să vorbească în cadrul acestor colocvii. Au vorbit inclusiv de procesul de editare și publicare a cărților, și ne-au spus că ele primesc, fiecare, între 100 și 200 de manuscrise pe zi, de la autori care își caută reprezentanți. Acest potop de cereri poartă denumirea colocvială de „morman de noroi”. La fel ca majoritatea agenților literari de succes, ele sortează cererile, concentrându-se în mare parte asupra propunerilor autorilor de succes de care au mai auzit. Rareori se întâmplă să descopere în acel maldăr de cereri vreun autor despre care nu a auzit nimeni și care nu are recomandări, pe care să accepte să-l reprezinte, și chiar și în acele cazuri, autorii respectivi sunt, de obicei, studenți în cadrul unor programe reputate de Master of Fine Arts, ori au publicat articole sau recenzii literare în reviste importante. Așa că, dacă nu vreți să vă pierdeți timpul parcurgând întregul proces de găsire a unui agent literar, sau dacă nu reușiți să treceți de mormanul de noroi, ce aveți de făcut? După cum am spus, contactarea în scris a editorilor de la editurile mari nu mai este, la ora actuală, o soluție viabilă. Astfel că e logic să vă gândiți la varianta care nu vă obligă să fiți reprezentat de un editor: varianta editurilor mijlocii, ori mici și independente. La rândul ei, această variantă este pusă în practică din ce în ce mai rar în ultimul deceniu.

 

În anii ’90, multe dintre editurile mici și independente s-au închis ori au fost cumpărate de editurile mari. Există, totuși, câteva excepții notabile: propria mea editură, Rowman & Littlefield Publishing Group, care este, după cum îi spune și reclama, „cea mai mare editură independentă din America de Nord”, și-a continuat expansiunea cumpărând edituri mai mici, și am continuat să publicăm cărți de beletristică ale autorilor de succes care își publicaseră deja lucrările de dizertație la acele edituri (cum a fost și cazul meu). Există, de asemenea câteva edituri mici, care publică între două și zece cărți pe an; edituri academice, care publică în principal lucrări de dizertație (și sunt, cele mai multe dintre ele, non-profit sau low-profit, sponsorizate în parte de universități), și din ce în ce mai puține edituri medii, cum ar fi MacAdam/Cage, din San Francisco. Redau mai jos o listă cu câteva dintre editurile medii și mici din Statele Unite:

http://www.bookmarket.com/101publishers.htm

Dacă reușiți să vă publicați cartea la una dintre aceste edituri independente, sunteți mai norocos decât vă închipuiați. Deși editurile mai mici alocă publicității, în mod corespunzător, un buget mai mic, vă rog să rețineți (după cum au confirmat și editorii pe care i-am invitat la colocvii) că editurile mari nu își repartizează bugetul alocat publicității și promovării în mod egal între sutele de cărți pe care le publică anual. Celebritățile care au ales să colaboreze cu ei – de exemplu, Paris Hilton, sau fostul președinte, George Bush, ambii publicându-și biografiile – își au propriii agenți de publicitate, care îi ajută să-și promoveze cărțile. În plus, datorită celebrității asociate acestor nume, presa le oferă o vizibilitate mărită. Astfel că, în principiu, majoritatea editurilor investesc cea mai mare parte din bugetul anual alocat promovării în cărțile care vor fi, probabil, cel mai bine vândute. Acele cărți sunt, de obicei, reprezentate de cei mai reputați agenți literari și sunt vândute la licitație. O licitație are loc atunci când mai multe edituri mari licitează pentru aceeași carte. Un exemplu de la unul dintre colocviile de la târgurile pe care le-am organizat, este cel din 2005: Little Brown & Company a câștigat licitația pentru The Historian, a Elizabethei Kostova, o excelentă carte de ficțiune despre legenda lui Vlad Țepeș/Dracula.

Au investit în jur de două milioane de dolari, ceea ce reprezintă o mare parte din bugetul lor anual pentru publictate, în promovarea romanului Elizabethei Kostova. Licitația s-a dovedit a fi profitabilă, atât datorită succesului internațional al cărții, cât și vânzării drepturilor de autor pentru filmul realizat de Sony Pictures în 2007. Așa cum am văzut cu toții în urma extraordinarului succes pe care l-au avut Harry Potter și Twilight Series, popularitatea cărților crește enorm, atunci când devin filme de maximă audiență.

Dar marea majoritate a scriitorilor care apar la editurile mari nu cad în categoria celebrităților ale căror cărți se vând, practic, singure, ori care prind lozul cel mare, acaparând o sumă importantă din bugetul de publicitate al respectivei edituri pe anul în curs. În cele mai multe dintre cazuri, chiar dacă reușesc să stârnească interesul unuia dintre cei mai buni agenți literari și să publice la o editură importantă, scriitorii tot trebuie să muncească din greu pentru a-și promova cărțile.

Partea a doua a articolului poate fi citită aici.

 

Romanul „Între două lumi” relatează trăirile și experiențele unei familii ce caută drumul spre libertate. În contextul istoric al României comuniste de la începutul anilor 1980, emigrarea în Statele Unite conferă speranță familiei care este pusă în fața unor decizii ce îi vor afecta pe fiecare în parte. Lansarea romanului a reprezentat o premieră în țară dat fiind faptul că, pe lângă prezentările și analizele rostite de invitați, au fost proiectate o prezentare video a cărții și un videoclip pentru o melodie realizată special pentru roman. Melodia și videoclipul pentruVelevet Love au fost realizate de producătorul și compozitorul Andy Platon și sunt inspirate din conținutul romanului. Book trailer-ul a fost realizat de Claudiu Ciprian Popa.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=KURICuT8TcA[/youtube]

Andy Platon – Velvet Love

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=DgCdLdygaII[/youtube]

Booktrailer “Intre doua lumi” – Claudiu Ciprian Popa

Sursa foto