Tinerii lupi de teren nu mai coboară, nevrozaţi livresc, din bibliotecă în stradă, ci vin „din stradă“ către literatură, nu mai citesc viaţa „ca-n cărţi“, ci fac literatură „ca-n viaţă“. Ei  vin, cum spuneam, dinspre Muzeul Ţăranului Român (şcoala antropologică Irina Nicolau) unde lucrează toţi patru, dinspre proza scurtă a generaţiei '80 cu istoriile-i cotidiene „în transmisie directă“ (Nedelciu, Sorin Preda), unde a ucenicit al patrulea, dinspre „şcoala“ de reportaj a Dilemei şi a lui Radu Cosaşu, dinspre facultăţi de jurnalism, sociologie şi ştiinţele comunicării.

[…] Au experienţe de viaţă relativ comune, au copilărit „cu cheia la gât“ prin cartierele de blocuri sau la ţară, ca „ţărani hard&heavy“, au fost fraierii şi ciudaţii liceului, i-au citit în transă pe Eliade şi Cioran după 1990, unii au vrut să se călugărească (dar le-a trecut), s-au rockerit dedându-se apoi la antropologie...

De un irezistibil umor trăsnit (dar cu tâlc) sunt prezentările pe care şi le fac unii altora în debutul capitolelor de „autor“, ca nu ştiu ce vedete din nu ştiu ce emisiuni tv, sau ca pe albumele hip-hop mai „deştepte“. […] Cu o naturaleţe şi o prospeţime de invidiat, dublate de o candoare ataşantă, ei nu cad în capcanele vulgarităţii. Minimalism antropologic? Să zicem. Dar, înainte de orice, avem de-a face cu dorinţa unor oameni tineri şi neliniştiţi de a înţelege cine sunt şi pe ce lume trăiesc.

Jucate, haioase, prozele — decupaje de real semnificativ — nu exclud un rafinament al simplităţii şi un substrat grav. Căci nu doar propria identitate, ci resorturile umanului însuşi sunt atacate în aceste pagini aparent „minimaliste”,  fără pretenţii „majore“...
Paul Cernat