|
„Recitesc și iar recitesc. Sunt fragmente care mă obsedează. Mă înspăimântă bătaia și umilința îndurate de tânărul Paul Goma. Mă înspăimântă cazna tuturor semenilor noștri care au mărturisit prin faptă și prin scris, cărora nu le semănăm și care au îndurat suferințe neverosimile pentru alintații, îmbuibații, apaticii și nesimțiții regimului comunist. Numai indivizii defecți sufletește și cu mintea pervertită pot crede că reușesc să umilească azi un om care a cunoscut iadul, întorcându-se de acolo mai speriat și mai puternic decât oricare dintre noi. Nu, nu este o contrazicere din parte-mi. Când veți citi rememorarea bătăilor de la Gherla, în cartea omonimă, poate vă veți angoasa. Căci și spaima este utilă uneori. Oroarea și suferința nu sunt expresii stilistice, sunt trăite. Aici e diferența majoră dintre o scriitură adevărată și «profesiunea» scriiturii.
O să repet, până când voi considera că nu mai este nevoie, crezul lui Paul Goma:
« ...Și m-am hotărît să nu-i uit în vecii vecilor, nu să mă răzbun, ci mai crunt:
SĂ NU-I UIT, SĂ-I NEUIT EU ÎNTR-O CARTE și, mai ales, mai ales: SĂ NU-I TAC - SĂ-I NETAC.»
Iată, aici cred că stau concentrate normele morale ale lui Paul Goma și, în simetrică măsură, frica disperată a tuturor celor care își imaginează că adevărul se construiește din nimic.“
Flori Bălănescu
|