"Nu urmăresc, vă asigur, să lovesc în credinţă sau să pângăresc idealul vreunui partid politic, oricare ar fi el. Pentru ceea ce lupt şi voi lupta cât puterile îmi vor permite e ca organizaţiunea politică şi socială a Statului nostru să fie aceea care corespunde intereselor şi tradiţiilor noastre, voinţei libere a poporului românesc, iar nu aceea pe care voieşte să ni-o impună o mână de oameni, care servesc interesele vrăşmaşilor ţării, sau care voiesc să realizeze vedeniile utopice ale iluminaţilor lumii. Am aşteptat veacuri întregi pentru ca pământul acesta românesc, îmbucătăţit de vitregia soartei, să-l vedem întregit şi să-l dăm rodniciei braţelor româneşti muncitoare; am aşteptat veacuri întregi, întreţinând scânteia vie a sentimentului naţional în sufletul poporului nostru, pentru ca să trăim ceasul mântuirii de azi. Nu vom pustii într-o singură zi şi pământul şi sufletele noastre, pentru a le da pradă experienţelor sociale şi politice ale acelora care au dovedit că pot distruge fără a putea clădi ceva.
Domnilor, oricare ar fi credinţele grupurilor care compun Parlamentul, sunt trei idei de care aproape unanimitatea acestei Adunări este legată: ideea naţională, ideea monarhiei constituţionale şi ideea evoluţiunii democratice."
Gheorghe Gh. Mârzescu
(Cuvântare în Adunarea Deputaţilor, 11 februarie 1920)

Gheorghe Gh. Mârzescu (1876-1926) a fost unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Liberal din primele decenii ale veacului trecut. Era fiul unui alt cunoscut om politic liberal din a doua jumătate a secolului XIX, Gh. (Ghiţă) Mârzescu (1834-1901), profesor universitar de drept civil la Iaşi, de două ori ministru al Cultelor (1869-1870, 1896-1897). După studii de drept la Iaşi, Bucureşti şi Paris, Gh.Gh. Mârzescu a intrat de timpuriu în politică. În 1896, a fost numit şef de cabinet la ministerul condus de tatăl său. A ocupat diferite funcţii în Iaşii natali, printre care şi aceea de primar al oraşului. La 11 decembrie 1916, când începuse greul refugiului autorităţilor române în capitala Moldovei, în urma ocupării Bucureştilor şi a unei bune părţi din Regatul de atunci de trupele Puterilor Centrale, Gh.Gh. Mârzescu a intrat în guvernul condus de I.I.C. Brătianu, fiind numit ministru al Agriculturii şi Domeniilor. După război, a mai primit şi alte portofolii în cabinetele liberale: Interne (1918–1919), Muncă şi Ocrotiri Sociale (1922-1923), Justiţie (1923-1926). În 1924, ca ministru de Justiţie, a dat mai multe legi prin care se interziceau activităţile subversive ale unor persoane şi organizaţii, se reglementa dobîndirea cetăţeniei române, precum şi o lege pentru reprimarea infracţiunilor contra liniştii publice, conform căreia delictele politice erau socotite infracţiuni de drept comun. Legiuirile sale au scos în afara legalităţii Partidul Comunist din România. Moştenirea Mârzeştilor s-a risipit în greul timpului. Au mai scăpat câteva caiete cu însemnări ale lui Gh.Gh. Mârzescu din 1917–1918, din perioada ministeriatului, şi alte câteva pagini de evocări din anii copilăriei şi adolescenţei. Ample selecţii au fost publicate, pentru prima dată, în Magazin istoric, nr. 10-12/1991, 1-2/1992.
Reunite acum în volum, însemnările lui Gh.Gh. Mârzescu ne relevă un memorialist înzestrat cu harul narativ. Mărturiile sale se înscriu între sursele de primă informaţie privind frământaţii ani premergători ai Marii Uniri din 1918.