Ceea ce uimeşte şi seduce cu precădere în Amintiri... este puterea privirii de a călători nestingherit, încoace şi-ncolo, în acest univers lăuntric, fie evocând poznele lui Nică de parcă ar fi văzute chiar cu ochii copilului de odinioară, fie alunecând, în treacăt, peste melancoliile scriitorului adult.

Poveştile lui Creangă sunt delectabile deopotrivă pentru copii şi pentru adulţi. Însă numai cei din urmă le pot gusta pe deplin savoarea. Creangă pare a nu-şi fi bătut capul să inventeze poveşti: avea destul material la îndemână ca să mai fie nevoie de aşa ceva. Cât datorează el creaţiei folclorice anonime şi cât îi este aceasta tributară după publicarea poveştilor şi absorbţia – sau reîntoarcerea – acestora în circuitul oralităţii e o chestiune ce poate interesa migăloase cercetări erudite. Farmecul poveştilor lui Creangă nu stă în invenţie – cel mult, aici şi-a spus cuvântul selecţia făcută de scriitor dintr-un inventar disponibil atât de bogat. Ceea ce atrage şi cucereşte, în primul rând, e „punerea în scenă“ – nemaivorbind de darul rostirii plastice, suculente, atât de mult comentat şi analizat.

LIVIU PAPADIMA

Una dintre cartile ce n-ar trebui sa lipseasca din biblioteca scolarilor. Este o carte pe care o citesti cu placere si la 70 de ani. O consider la fel de intensa si savuroasa ca orice carte de aventuri semnata de marii scriitori internationali.